Şoferul care a provocat deraierea „mocăniţei” la Moldoviţa, amendat şi lăsat trei luni fără permis

Şoferul care a provocat, duminică dimineaţa, deraierea locomotivei mocăniţei „Huţulca”, din Moldoviţa, a fost amendat şi sancţionat şi cu suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile. Potrivit anchetei poliţiştilor, duminică dimineaţa, în jurul orei 10:30, trenul turistic „Mocăniţa Huţulca” a acroşat un autoturism ce ieşea dintr-o curte, iar în urma evenimentului nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale. În mocăniţă erau circa 20 de turişti care nu au suferit leziuni. Atât mecanicul de locomotivă, de 53 de ani, cât şi conducătorul autoturismului, un bărbat de 43 de ani, au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri. Din primele verificări, vinovat de producerea incidentului se face conducătorul auto, care nu a acordat prioritate de trecere, acesta fiind sancţionat contravenţional şi dispunându-se suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile. Pe drumul judeţean adiacent, poliţiştii SPR 14 Vama şi Compartimentului Rutier Câmpulung Moldovenesc au fluidizat circulaţia până la momentul repunerii locomotivei pe şine. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI