Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava Niculai Barbă a declarat, miercuri, la prima zi a Sărbătorilor de Iarnă, că CJ Suceava susţine şi promovează meşterii populari şi meşteşugurile tradiţionale din tot judeţul. „Participarea la târgurile de turism din ţară şi din străinătate, şi în cadrul unor evenimente organizate cu prilejul unor mari sărbători, evenimente de promovare a judeţului Suceava, toate sub brandul „Bucovina”, oferă, de fiecare dată, publicului interesat şi specialiştilor, eşantioane de autentic din această regiune” a spus vicepreşedintele CJ Suceava.
Potrivit lui Niculai Barbă, Bucovina este pe podium în orice clasament întocmit în domeniul turismului, iar, în aceste zile, prin prezenţa meşterilor populari cu meşteşugurile tradiţionale în cadrul „Târgului de Crăciun” din Suceava propulsează evenimentul printre cele mai importante târguri, evidenţiate, în mod firesc, la nivel naţional.
„Activităţile de susţinere ale datinilor, ale tradiţiilor şi obiceiurilor populare autentice, prezente, în mod natural, în viaţa comunităţilor locale, dau rezultate. În acest context, Bucovina devine tot mai atractivă şi dorită regiune pentru a fi vizitată” a adăugat Niculai Barbă.
El a subliniat că în Bucovina, în acest sanctuar unde se mai păstrează şi tezaurizează elemente ale identităţii noastre naţionale, turiştii vor fi mereu întâmpinaţi cu dragoste, cu bucurie şi naturaleţe.
„Crâmpeie ale acestor nestemate din tezaurul, din zestrea Bucovinei se vor regăsi, aşa cum se întâmplă an de an, în cadrul Festivalului Internaţional al Obiceiurilor de Iarnă, deschis printr-o inegalabilă paradă, care va avea loc în ziua de 27 decembrie în Suceava. Deja a devenit o tradiţie, în această perioadă au loc o multitudine de evenimente culturale, cuprinse în cadrul Programului «Crăciun în Bucovina», program ce a debutat în Ţara Dornelor în cadrul seriei de evenimente organizate de «Ziua Bucovinei», şi se va încheia pe 13 ianuarie 2024 în localitatea Râşca” a concluzionat Niculai Barbă. (N.B.)
























Comentarii