> În cazul serviciilor sociale cu cazare, nivelul mediu al subvenţiei este 1.000 lei/lună de fiecare persoană asistată
Asociaţiile, fundaţiile şi cultele recunoscute în România care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială pot depune, până pe 29 septembrie a.c., ora 14:00, documentaţia de solicitare a subvenţiei pentru anul 2024, acordată în baza Legii nr. 34 din 1998.
Anunţul a fost făcut de Dan Ionuţ Adomniţei, directorul executiv al Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS), conform căruia respectivul dosar va fi adus în pachet închis, la registratura AJPIS Suceava de pe strada Tudor Vladimirescu f.n. De asemenea, asociaţiile, fundaţiile sau cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale pot înainta documentaţia în format electronic, pe adresa de e-mail: subventii_lg34 @mmanpis.ro.
Dan Ionuţ Adomniţei informează că eligibile să solicite subvenţii de la bugetul de stat sunt asociaţiile, fundaţiile care administrează unităţi de asistenţă socială în cel puţin două judeţe, inclusiv în municipiul Bucureşti, sau cele care administrează o unitate de asistenţă socială, dar cu beneficiari care provin din două sau mai multe judeţe, inclusiv din municipiul Bucureşti, toate încadrându-se în nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin HG nr. 867 din 2015.
Solicitanţii trebuie să fie persoane juridice române de drept privat fără scop patrimonial, acreditate ca furnizor de servicii sociale şi deţinând licenţă de funcţionare pentru serviciile sociale pentru care solicită subvenţie, aceasta din urmă venind, obligatoriu, în completarea resurselor financiare proprii.
Dan Ionuţ Adomniţei precizează că, pentru serviciile sociale cu cazare, nivelul mediu al subvenţiei lunare care se acordă de la bugetul de stat pentru fiecare persoană asistată este 1.000 de lei, cu excepţia adăposturilor de noapte, respectiv de 600 de lei de persoană asistată, în cazul serviciilor sociale fără cazare şi al adăposturilor de noapte.























Comentarii