Răspunsuri către tineri

Cum să mă comport ca să-i fac pe plac lui Dumnezeu?

Este, fără îndoială, o întrebare al cărei răspuns ar trebui să ne preocupe pe toţi.

Deşi îl putem intui – simţindu-l duhovniceşte – se cuvine să pornim de la paginile Sfintei Scripturi pentru a-l argumenta. Iată cât de sugestiv începe Psaltirea: „Fericit bărbatul carele n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi cu păcătoşii-n cale nu a stat şi pe scaunul ucigaşilor n-a şezut; ci în legea Domnului îi este voia, în legea Lui va cugeta ziua şi noaptea” (Psalm 1,1-2). Aşadar, fiind preocupaţi „ziua şi noaptea” să ne trăim viaţa astfel încât să împlinim voia Lui este calea spre a-I fi pe plac lui Dumnezeu.

Tot paginile Sfintei Scripturi ne arată, în numeroase pasaje, cum doreşte Dumnezeu să ne comportăm. În Vechiul Testament găsim sintetizate reperele vieţii credinciosului, în cele zece porunci (Decalogul) date poporului ales prin Moise. Repere ce sunt ulterior desăvârşite în Noul Testament de Mântuitorul Iisus Hristos în Predica de pe Munte (fericirile, iubirea vrăjmaşilor, iertarea). În acest sens, recomand ca fiind de mare folos spiritual lecturarea acestor pasaje: Ieşirea (capitolul 20) şi Evanghelia după Matei (capitolele 5, 6 şi 7).

Noi, creştinii, suntem chemaţi să dăm mereu o dimensiune evanghelică vieţii noastre. Avem încă de la primirea Tainei Sfântului Botez chemarea de a ne trăi viaţă după preceptele biblice. Trăindu-ne viaţa în acord cu acestea, păşim pe calea Împărăţiei lui Dum-nezeu şi ne împlinim chemare de a fi „lumina lumii” (Matei 5,14).

Mântuitorul nostru Iisus Hristos o exprimă atât de frumos: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri”. (Matei 5, 44-45)

Pr. prof. ADRIAN DUŢUC

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI