Tir cu arcul

Performanţe de excepţie pentru sportivii de la CSM Suceava şi CSŞ Rădăuţi

Campionatul naţional outdoor la tir cu arcul s-a desfăşurat, de curând, la Aninoasa, în judeţul Hunedoara, rezultatele obţinute de sportivii pregătiţi de Ioana Covaliu şi Andrei Dănilă la CSM Suceava şi CSŞ Rădăuţi fiind foarte bune. CSM Suceava a reuşit să câştige patru medalii la nivel de seniori, dintre care două de aur, prin Andrei Dănilă şi echipa feminină alcătuită din Mădălina Amăistroaie, Elena Gheorghiţă şi Ilinca Fecioru, una de argint, prin echipa mixtă formată din Mădălina Amăistroaie şi Andrei Dănilă, şi una de bronz, prin echipa de seniori care i-a avut în componenţă pe Andrei Dănilă, Patrick Hriţcan şi Tamas Moreh.

Arcaşii de la CSŞ Rădăuţi s-au remarcat în concursul pentru tineret, urcând de cinci ori pe podiumul de premiere. Astfel, echipa masculină formată din Robert Bilaus, Valentin Isopescu şi Patrick Hriţcan s-a clasat pe primul loc, iar echipa feminină alcătuită din Amalia Fecioru, Bianca Mihalescu şi Anda Halus a cucerit argintul, ca şi echipa mixtă, care a concurat în formula Anda Halus – Robert Bilaus. La individual feminin, Amalia Fecioru şi Magdalena Sofroni au ocupat poziţiile a doua şi a treia.

De asemenea, echipa mixtă de seniori (Anda Halus – Robert Bilaus) şi cea feminină de senioare (Amalia Fecioru, Bianca Mihalescu şi Anda Halus), s-au clasat pe locul al patrulea, ratând de puţin podiumul.

„La final de sezon outdoor, rezultatele foarte bune reflectă pregătirea pe măsură din acest an. Ar mai fi de precizat în acest context că sportiva Mădălina Amăistroaie este cu un pas mai aproape de calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, de anul viitor. În luna august s-a clasat pe locul 9 la Campionatul Mondial de la Berlin în întrecerea senioarelor, demonstrându-şi din nou valoarea”, a declarat antrenoarea Ioana Covaliu, care a dorit să mulţumească pentru sprijin Clubului Sportiv Şcolar Rădăuţi, Clubului Sportiv Municipal din Suceava şi Primăriei Suceava.

Multiplă campioană a României în această disciplină sportivă, Mădălina Amăistroaie, în vârstă de 20 de ani, a devenit cunoscută după ce a reuşit calificarea la jocurile olimpice de la Tokyo, acolo unde a fost cea mai tânără competitoare din concurs. Anul trecut, Mădălina Amăistroaie s-a clasat a cincea la Campionatul Indoor, la categoria Under-21.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI