Care pe care

…Unii dintre noi au vrut şi vor „o ţară ca afară”. Nu toţi. Unii dintre noi, negăsindu-şi rostul pe-aici, inclusiv considerându-se nevalorizaţi şi înstrăinaţi, şi-au luat traista-n băţ (cu, de la caz la caz, şcoala, meseria, braţele) şi chiar au plecat… afară. Dintre aceştia, de la început ori de-a lungul timpului, unii au ales – în cunoştinţa lor de cauză – să nu se mai în-toarcă, să nu mai privească înapoi. Tot dintre ei, unii revin cu metodă, anual, cel puţin preţ de-un concediu de iulie-august, dacă nu şi la marile sărbători de peste an. Nu puţini dintre aceştia, revăzându-se cu familiile, foştii vecini şi cunoştinţele vechi, le spun cam cât câştigă (uneori chiar făcând paradă cu paralele

economisite acolo spre a fi deversate aici – ceea ce inclusiv ţara lor de baştină este fericită să se întâmple), cât de bine este acolo, câtă perspectivă pentru ei şi pentru copiii pe care i-au luat sau i-au făcut pe acolo, câtă ordine, câtă lege (deşi pe-aici întorcându-se unora încă le mai place s-o nesocotească). Nu în cele din urmă – şi eventual în acest fel încercând să-i clintească pe rămaşi – cât real curaj au avut şi au plecând şi rămânând acolo, afară. Să-i clintească ori să se care şi ei din ţară, ori, de la un aşa exemplu, să-şi pună mintea şi braţele, şi energia, şi sufletul… să clădească totuşi din ţara asta, fără să se mute, fără s-o mute din loc, una precum… Germania, Austria, Anglia, Belgia, Italia sau Spania. Într-o ipoteză, ar fi posibil ca, după cine ştie câtă vreme, chiar să se întâmple astfel. Într-o alta, nu-i chiar exclus ca oarece din aspectul acelor state occidentale să se preschimbe după purtările şi interesele unora dintre alogeni. Şi n-ar fi fiind vorba doar despre (unii dintre) români.