> Edilul-şef a răspuns criticilor potrivit cărora aruncă cu bani atunci când Guvernul caută soluţii să facă economii
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, joi, în plenul Consiliului Local, că îşi doreşte ca, într-o zi, Suceava să trăiască şi din turism. Iar din acest motiv alocă fonduri pentru organizarea de evenimente la care să participe şi turiştii care vin în oraş. Consilierul local PSD Dan Ioan Cuşnir i-a spus primarului că PSD şi PNL sunt în coaliţie la nivel naţional şi că liderii partidelor se străduiesc să facă economii, dar că primarul aruncă cu bani pe evenimente.
„Suntem în coaliţie la nivel naţional. Premierul PSD Marcel Ciolacu, cu preşedintele PNL, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, cu ministrul PNL al Finanţelor, Marcel Boloş, îşi storc creierii cum să facă economii la buget. Dumneavoastră, sfidând curentul naţional, veniţi cu tot felul de asocieri şi alocări de sume. Mă deranjează că în acest context naţional în fiecare şedinţă apar tot soiul de asocieri în care dăm bani publici unor festivaluri private. Când va fi festivalul melcilor, dl Lungu va vrea să sponsorizeze festivalul melcilor. Cred că această abordare trebuie să înceteze” a spus Cuşnir.
Primarul Ion Lungu i-a spus lui Dan Ioan Cuşnir că are o veste liniştitoare: „Am discutat ieri (miercuri – n.red.) şi cu domnul Ciolacu, şi cu domnul Ciucă şi mi-au spus că la Suceava totul este în ordine. Deci staţi liniştit din punctul acesta de vedere”.
Lungu a a arătat că, în ceea ce priveşte evenimentele, acestea sunt prevăzute la aprobarea bugetului.
„Motorfest nu e la prima ediţie, Festivalul Plăcintelor nu e la prima ediţie. Dumneavoastră sunteţi unul şi m-am bucurat pentru că am văzut că sprijiniţi activitatea de turism în municipiul Suceava. Dacă vrem turism, ne trebuie obiective turistice şi ne preocupăm şi ne trebuie evenimente” a spus Ion Lungu care a arătat că în toate oraşele sunt evenimente culturale săptămână de săptămână – în Bucureşti, Braşov, Craiova, Cluj-Napoca….
„Sunt evenimente culturale care nu dau bugetul peste cap. 100.000, 40.000 ş.a.m.d. Eu visez ca într-o zi oraşul nostru să trăiască şi din turism. Trebuie să facem şi evenimente, mai ales în aceste luni de vară când vin turişti, iar la noi trebuie să le dai un grad de ocupare, să ai evenimente. Nu e nimic anormal, sunt bugetate. Trebuie să facem şi noi economii în această perioadă de austeritate” a precizat Ion Lungu.
Dan Ioan Cuşnir a răspuns că ar putea încerca să fie de acord cu primarul dacă acesta i-a putea da un singur exemplu potrivit căruia la astfel de manifestări au participat măcar 15% turişti.
Primarul a arătat că sigur au fost şi turişti la aceste evenimente, mai ales că s-a dublat numărul de turişti în Suceava. El a spus că deşi mulţi sunt ucraineni, datele oficiale arată că „numărul de turişti este în creştere”. (N.B.)























Comentarii