Aeroportul Suceava a anunţat ieri întârzieri sau reprogramări pentru zboruri ale companiei Wizz Air

Aeroportul Suceava a anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, că în decursul zilei se preconizau întârzieri pentru zborurile companiei Wizz Air.

Era vorba despre întârzierea la decolare pentru cursele cu destinaţia Dortmund şi Memmingen, de peste 5 ore, estimările pentru decolarea acestora fiind 18:40, respectiv 19:40.

Zborul cu destinaţia Milano Bergamo cu decolarea iniţială marţi la ora 18:55 a fost reprogramat pentru miercuri, 26 iulie, ora 12:30.

„Vă rugăm să verificaţi corespondenţa cu operatorul aerian (e-mail/mesaj) pentru situaţia fiecărui zbor în parte. Compania notifică pasagerii cu privire la orice modificare de zbor, inclusiv reprogramare, anulare sau întârzieri, ocupându-se totodată de formalităţile legate de transport şi acomodări” a transmis Aeroportul Suceava. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI