
Mădălina Ştefania Amăistroaie
Jocurile Europene de la Cracovia Malopolsk au debutat oficial, ieri, 21 iunie, iar România va participa cu 150 de sportivi, 74 la feminin, 76 la masculin, la 18 discipline sportive, la întrecerile care se vor încheia pe 2 iulie.
Reprezentanţii României vor concura la atletism, badminton, baschet, box, ciclism, judo, kaiac-canoe, karate, rugbi, sărituri cu schiurile, sărituri în apă, scrimă, taekwondo, tenis de masă, teqball, tir cu arcul, tir sportiv, triatlon.
Canoistul Cătălin Chirilă şi atleta Bianca Ghelber au fost portdrapelul României la ceremonia de deschidere a Jocurilor.
„Din discuţiile cu federaţiile care vor participa la Jocurile Europene, putem vorbi despre 12–14 medalii. Să vedem dacă această evaluare a federaţiilor este corectă sau nu. Pentru că se anunţă o competiţie foarte puternică”, a afirmat preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu.
În total, în programul Jocurilor Europene din Polonia figurează 29 de sporturi, fiind aşteptaţi circa 7.000 de sportivi din 48 de ţări.
La precedenta ediţie a Jocurilor Europene, Minsk 2019, România a ocupat locul 26 în clasamentul final pe naţiuni, cu 10 medalii, dintre care două de aur, trei de argint şi cinci de bronz. Atunci, pentru România, aurul a fost câştigat de Laura Georgeta Coman, în proba de puşcă aer comprimat 10 m, şi de Cătălin Chirilă şi Victor Mihalachi, la canoe-2 pe 1.000 m. Medaliile de argint au fost cucerite de Dacian Barna şi Andreea Bogati în proba de perechi mixte din concursul de gimnastică aerobică, de perechea Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs la tenis de masă – dublu mixt şi de echipa feminină de tenis de masă (Bernadette Szocs, Elizabeta Samara şi Daniela Dodean). Medaliile de bronz au fost obţinute la sambo, prin Daniela Poroineanu (cat. 56 kg), Anda Mihaela Vâlvoi (cat. 64 kg) şi Alina-Petronela Păunescu (cat. +80 kg), la gimnastică aerobică – grup (Gabriel Bocşer, Mihai Alin Popa, Dacian Nicolae Barna, Dorin Marian Broţei şi Andreea Bogati) şi la lupte, prin Kriszta Incze (cat. 62 kg).
Din echipa României pentru această ediţie a Jocurilor Europene fac parte şi sucevenii Mădălina Elena Sîrbu (atletism, 5000 m), Lenuţa Lăcrămioara Perijoc (box, cat. 54 kg), Vlad Dascălu (ciclism – mountain bike), Mădălina Ştefania Amăistroaie (tir cu arcul) şi Daniel Plai (rugbi în 7).




























Comentarii