Relativitatea crizei la români

> Cristian VĂLIANU

Primăria din Varşovia a estimat că o jumătate de milion de persoane au participat duminică la una dintre cele mai mari manifestaţii din Polonia, menită a marca cea de-a 34-a aniversare a primelor alegeri parţial libere din această ţară. În ziua lor liberă, cinci sute de mii de polonezi au protestat faţă de politicile actualului guvern, cerând măsuri de întărire a democraţiei.

Tot duminică, dar şi luni, de astă dată în România, Centrul Infotrafic a anunţat valori de trafic mult intensificate faţă de normal, circulându-se în coloană pe drumul Braşovului, dar şi pe Autostrada Soarelui, semn că românii care şi-au valorificat timpul liber acordat de guvern prin mecanismul celebrei de acum „punţi” se întorc la casele lor şi, de asemenea, începând de astăzi, la locurile lor de muncă.

 Mai puţin cei din învăţământ, căci, după cum spun sindicatele lor reprezentative, greva profesorilor continuă pentru că nu au fost convinşi, după ultima rundă de negocieri, de oferta Guvernului, existând riscul, în lipsa satisfacerii doleanţelor, prelungirii anului şcolar şi al amânării examenelor naţionale, spectrul îngheţării anului şcolar nefiind nici el prea departe.

Drumul spre România educată pare mai uşor după relaxarea celor câteva zile de vacanţă la finele cărora protestele vor fi reluate cu o mai mare vehemenţă, căci, nu-i aşa, un scop nobil cere sacrificii. Care sacrificii au fost rezumate de preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, Iulian Cristache, astfel: „În acest moment, copiii devin monedă de negociere, e foarte uşor de văzut. Nu ştiţi să negociaţi, o faceţi în forţă şi neprincipial”. Păreri şi păreri…

Dincolo de cuvinte şi realităţi ce stau sub semnul relativităţii, rămân în urmă câteva zile în care două părţi, aflate într-un conflict de muncă ce a stârnit o criză naţională, au schimbat câte un comunicat între ele. Şi atât.

Altfel, ieri, 5 iunie, ţara noastră a serbat, mai mult sau mai puţin, că, deh!, e minivacanţă totuşi, Ziua Învăţătorului. La mulţi ani!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI