La sacrificiu

„În timp ce noi sărbătorim Ziua Mondială a Libertăţii Presei, jurnalişti, echipe de filmare, reporteri, fotografi şi bloggeri curajoşi îşi pun viaţa în pericol pentru a ne informa în legătură cu agresiunea armată neprovocată şi nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei.” Aceasta era prima frază din declaraţia Înaltului Reprezentant al Consiliului UE formulată anul trecut cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei – 3 mai. Pentru ca ultima să fie „Uniunea Europeană este alături de ei. O presă liberă permite existenţa unei societăţi mai democratice, mai puternice şi mai favorabile incluziunii şi are un rol esenţial în protejarea şi în promovarea drepturilor omului. Vom continua să luptăm pentru libertatea presei şi nu vom da înapoi”.

…Poate că mai mult decât suficient să se înţeleagă că peste tot în lume există un fel de subiect multiplu – „noi” – care, cel puţin într-un mod fastuos declarativ, cel puţin într-o zi din an, să facă public ce doreşte, ce pretenţii are societatea de la ziarişti. Care, culmea!, s-ar părea că nu(-şi) sărbătoresc ziua, căci grijile lor la 3 mai nu-s altele faţă de cele de pe 2 sau de pe 4. Deşi află în mod repetat, inclusiv prin astfel de enunţuri, că ei – mereu independenţi şi obiectivi până la sublimul utopiei – trebuie să fie, pe viaţa lor (inclusiv a familiilor, dacă şi le permit) şi pe cheltuiala lor, curajoşi până la sacrificiu, spre a relata cu verb şi predicat, spre a comenta şi a evalua ceea ce „alţii” doresc să ţină sub preş. Sunt în misiune, şi-o vor fi asumat-o, aşa cum deasupra unei scene de circ (din care, spre a fi protejate, dobitoacele demult au fost eliberate) acrobaţii echilibrişti păşesc pe sârmă şi măresc tensiunea spectacolului. Spectacolul continuă.