O femeie din Forăşti, care era în travaliu, a fost preluată în noaptea de joi spre vineri şi transportată până la ambulanţa care a dus-o la spital.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, a declarat că, pe fondul manifestării fenomenelor meteo periculoase, pompierii militari suceveni interveniseră imediat, după miezul nopţii, cu o autoşenilată care s-a deplasat în comuna Forăşti, de unde a fost preluată o femeie gravidă, căreia i s-a rupt apa.
Pompierii militari s-au deplasat la faţa locului cu modulul SMURD, format dintr-o ambulanţa SMURD şi un echipaj cu vehicul 8×8, dar şi cu sprijinul unei ambulanţe aparţinând SAJ.
Echipajul autoşenilatei a parcurs aproximativ 5 km prin zăpadă, până la domiciliul femeii. Ea a fost preluată şi transportată cu grijă, până în zona în care se aflau ambulanţele. Ulterior, a fost preluată de cadrele medicale şi paramedicale, i s-a acordat primul ajutor medical, după care a fost transportată la Spitalul Municipal Fălticeni, a precizat maior Alin Găleată. (N.B.)























Comentarii