Fotbal, Liga a III-a

Foresta Suceava vizează un început bun de play-off

> În prima etapă a turneului play-off, Foresta Suceava va juca sâmbătă, 1 aprilie, pe „Areni”, cu Ceahlăul Piatra Neamţ

Foresta Suceava porneşte, din nou, pe un drum pe care l-a mai încercat de mai multe ori în ultimii ani. Echipa fanion a judeţului Suceava se chinuie, de mai multă vreme, să promoveze în eşalonul secund al fotbalului românesc, dar de fiecare dată a ratat şansa.

Acest sezon competiţional a adus pe „Areni” un antrenor sucevean get-beget, Dorin Goian, fost căpitan al naţionalei României, un preşedinte, tot sucevean, Gabi Clim, şi un staff alcătuit din băieţi de-ai noştri de la cap la coadă. După un sezon competiţional bun, Foresta Suceava este în pole-position pentru întoarcerea în locul care era al ei, Liga a II-a sau Divizia B.

Foresta Suceava a intrat în play-off, singurul lucru bun din acest sistem „infernal” de promovare fiind punctele pe care le-a acumulat în sezonul regulat, adică 42. Bucovina Rădăuţi, a doua clasată are 37, iar ultimele două competitoare, Ceahlăul Piatra Neamţ şi CSM Bacău, câte 33.

În primul joc din play-off, Foresta Suceava va juca, sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 17:00, pe „Areni”, cu Ceahlăul Piatra Neamţ. Gazdele vor să evite „păcălelile” şi să înceapă cu o victorie. În economia programului din play-off, primul meci contează foarte mult, chiar dacă ai avantajul partidelor pe teren propriu.

Programul complet al echipelor sucevene în play-off-ul Ligii a III-a se prezintă astfel:

Foresta Suceava – Ceahlăul Piatra Neamţ

Foresta Suceava – Bucovina Rădăuţi

CSM Bacău – Foresta Suceava

Ceahlăul Piatra Neamţ – Foresta Suceava

Bucovina Rădăuţi – Foresta Suceava

Foresta Suceava – CSM Bacău

Foresta Suceava – Ceahlăul Piatra Neamţ

Foresta Suceava – Bucovina Rădăuţi

CSM Bacău – Foresta Suceava

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI