Corala „Ştefan Nosievici” a câştigat marele premiu al Festivalului „Buna Vestire” de la Fundu Moldovei

Anul acesta, în cadrul celei de-a XXXI-a ediţii a Festivalului Concurs Naţional de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă „Buna Vestire” de la Fundu Moldovei, au participat două corale reprezentative ale Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, respectiv corala preoţească „Ştefan Nosievici” şi corala preoteselor „Sfânta Elisabeta”.

Ediţia de anul acesta a fost câştigată de corala „Ştefan Nosievici”, dirijată de părintele Ciprian Curcă, care a obţinut marele premiu al juriului.

Câştigătorii au susţinut un recital alcătuit din trei piese religioase, la secţiunea „Coruri ale aşezămintelor culturale”, însă piesa care a consfinţit pe deplin decernarea marelui premiu a fost înterpretarea unui terţet-rugăciune din Opereta „Crai nou” de Ciprian Porumbescu, avându-i ca solişti pe părintele protoiereu al Protopopiatului Suceava I, Doru Ionel Budeanu, fondatorul coralei şi pe preacucernicii părinţi Iulian Borgovan şi Mihai Rusu, într-o interpretare de excepţie. Preacucernicii părinţi au fost acompaniaţi la pian de tânărul Sebastian Vornicu, elev în clasa a X-a la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, coordonat de doamna preoteasă prof. Daniela Gavrilean, acesta fiind un pasionat al instrumentului cu clape.

La aceeaşi secţiune, Corala „Sfânta Elisabeta”, având în componenţă doamne preotese din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a obţinut premiul al III-lea, sub bagheta dirijorală a doamnei Ana-Maria Apetroae.

Deşi este o corală relativ tânără, aceasta se remarcă din ce în ce mai mult prin prestanţă, acurateţea interpretării şi dragostea pentru arta corală, accentuând rolul culturii la nivel local.

Pr. MIHĂIŢĂ BRAHARIU

pentru ArhiepiscopiaSucevei.ro

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI