Municipiul Piteşti a găzduit, de curând, Campionatul Naţional de juniori Under-17 la lupte greco-romane. Printre performerii întrecerii s-au aflat şi sportivii de la LPS Suceava pregătiţi de Valerică Gherasim. Iustin Vodă a devenit vicecampion al României, la categoria 65 de kilograme, în timp ce Gabriel Nicoriuc s-a clasat al treilea, la 80 de kilograme. Foarte aproape de podium au fost Iosif Zlotar (categoria 71 de kilograme) şi David Ignat (categoria 110 kilograme), care au încheiat competiţia pe locul al cincilea.
„A fost un concurs foarte puternic, în care puteam obţine şi mai mult, însă arbitrii nu au fost şi ei de acord. Vodă a fost dezavantajat în finală, la fel şi cei clasaţi pe locul 5, care meritau, la rândul lor, un loc mai bun la final de competiţie”, a declarat antrenorul Valerică Gherasim, care a dorit să mulţumească pentru susţinere firmei Trutzi.
Pentru luptătorii suceveni urmează acum Cupa României pentru juniori Under-15, care se va derula începând de miercuri, la Piatra Neamţ.




























Comentarii