Nişte jucării?

…În ultima seară a Festivalului Filmului Francez la Suceava au fost programate două „comedii”… Pe subiecte aşa de greu digerabile, de plumb, de stat în gât, încât doar umorul le poate face consumabile în ideea că ceea ce se întâmplă acolo, pe ecran, are de-a face doar cu alţii, plus că, nu-i aşa?, despre ficţiuni este vorba. „Au revoir le bonheur!” (Canada) – despre fraţi, despre moşteniri, despre eventuale înţelegeri frăţeşti, profitabile, bien sur, despre făţărnicie familială, chiar despre repunerea acesteia în scenă ca teatru cu succes la public (deci acela care crede că totul se întâmplă numaidecât „dincolo”), despre urna cu cenuşa tatălui decedat care doar dintr-o întâmplare ajutată de neglijenţă a devenit (şi) „nisip” în care să facă pipi un motan roşcat şi el dornic să fugă din realitate. Apoi „Le nouveau jouet”, despre cum o persoană puternică a zilei de azi poate cumpăra şi dispune de alte persoane ale zilei de azi, fie că este vorba una achiziţionată ca atare drept jucărie, fie că este vorba despre o fabrică, un sindicat, un întreg cartier. Film cu evident substrat socio-politic în care personaje s-au pronunţat împotriva capitalismului, dar fără să fie în stare să spună ce sistem ar fi mai bun (pentru ele). Dar suficient să-l determine pe spectator să judece a cui jucărie este în viaţa de zi cu zi – de cine este plătit, cu cât şi în ce scopuri. O firavă speranţă izvorâtă din ficţiunea ecranizată ar fi fiind ca cineva, un om tânăr şi încă neangajat în sistem, să viseze să-i schimbe sistemului regulile. Dacă nu cumva el însuşi, fără să priceapă, este o jucărie a acestuia, intrată într-un circumstanţial rol de naiv influencer: împotrivindu-te, dai valoare tocmai mărfii pe care preţ de o clipă o deteşti!