Municipiul Suceava a primit încă 13,39 de milioane de lei pentru subvenţionarea încălzirii locuinţelor

> „Cu aceşti bani, cel mai probabil, vom avea plătită, către Thermonet, subvenţia la gigacalorie pentru toată vara” arată primarul Ion Lungu > În sezonul rece 2022-2023, spre Suceava s-au îndreptat 22 de milioane de lei, „bani care prind bine primăriei, deoarece a fost mărit preţul gigacaloriei”

Consiliul Local Suceava al municipiului a aprobat plata în avans a subvenţiei privind acoperirea diferenţei dintre preţul de transport şi distribuire şi furnizarea energiei termice livrate populaţiei în sistem centralizat. În cauză este o sumă de 13,39 de milioane de lei, deliberativul municipal fiind convocat în şedinţă extraordinară după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, a fost primită, de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, o adresă prin care sunt repartizate sumele reprezentând 50% din costurile aprovizionării cu biomasă. „Aceşti bani au fost aprobaţi printr-un ordin de ministru, încă din luna decembrie 2023, iar acum a venit ultima tranşă” arată primarul Ion Lungu.

Potrivit şefului executivului sucevean, este vorba despre sume cu destinaţie specială, pentru plata energiei termice.

„Altă soluţie nu avem. Mulţumim lui Dumnezeu că am primit aceşti bani de la Guvernul Românei, de la alianţa PSD-PNL, care a înţeles acest fenomen de subvenţionare a energiei termice. Noi nu avem altă soluţie, altă bază contractuală, decât subvenţia în avans. Aceşti bani prind bine primăriei, deoarece a fost mărit preţul gigacaloriei, iar când s-a făcut acest lucru am ţinut cont şi de banii care vin de la bugetul de stat. Cu aceşti bani, cel mai probabil, vom avea plătită, către Thermonet, subvenţia la gigacalorie pentru toată vara. Suceava este unul dintre municipiile care a primit în acest sezon rece aproximativ 22 de milioane de lei. Municipii precum Iaşi, Craiova au beneficiat de câte 50-60 de milioane de lei, sume mult mai mari decât cea acordată municipiului Suceava” a punctat Ion Lungu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI