Lama

 Mă număr printre sucevenii care-şi amintesc imobilul acesta ca şi cum ar fi fiind dintotdeauna acolo. Deşi, când a fost ridicat, va fi fost cam la o margine de urbe… Bunăoară îmi amintesc că la parterul clădirii funcţiona odinioară un magazin de unde puteai cumpăra „parfum” în sticluţa cu care veneai de-acasă, iar la colţ era un altul de lactate la care, pe urmă, s-au făcut cozi până în anii ’95. Şi azi îmi amintesc câteva dintre poveştile zise (fie pe întuneric, fie pe lumină) la cozile alea… Deunăzi, deoarece blocul a devenit subiect, am pus o poză (cu partea lui mai rar pozată) pe o reţea de socializare. După care am rămas mirat cât de vizualizată şi comentată a fost. Poza şi realitatea, de mai ieri şi de acum. Cei mai mulţi (să zic că vreo 90%?) s-au pronunţat cum că nu le place, că nu le-a plăcut niciodată. Clădirea ori „simbolul” vremurilor din care a emanat. Am citit aşadar reacţii nete şi crude, fără termeni de comparaţie, termeni pe care mi-aş fi dorit să-i găsesc măcar în vorbele cuiva. Pe de altă parte, încerc fără vreun sprijin concret, să înţeleg ce cred cei care-l văd, care au văzut poza şi au tăcut. Desigur, şi tăcerea este un răspuns, însă e atât de nebulos încât nu-ţi vine să-l adaugi la vreo socoteală. Astfel că mă rezum să constat că reacţiile venite cu naturaleţe şi spontaneitate sunt ca o lamă pe obrazul îmbătrânit al oraşului. O lamă care nu taie cât jupeşte şi dezveleşte urmele care erau acolo până acum nu le-a putut trata cineva, deşi nu s-ar putea spune că n-ar fi încercat cumva…