La biserica-monument „Naşterea Maicii Domnului” Suceava

Pomenirea eroilor din temniţa comunistă

> „Noi am suferit în temniţă pentru o ţară în care nu ne mai regăsim azi…”

Ieri, la biserica-monument „Naşterea Maicii Domnului” Suceava, a avut loc, după oficierea Sfintei Liturghii a Darurilor Înainte Sfinţite şi a Acatistului Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia (+9 martie), pomenirea eroilor martiri ai neamului românesc care s-au jertfit „pentru ţară, credinţă şi neam” în trista de amintire temniţă roşie în anii ’50 ai secolului trecut. Ca în fiecare an, de 27 încoace de când se pomenesc cei ce au pătimit în temniţe – după cum am aflat de la pr. dr. Viorel-Ioan Vârlan, parohul bisericii – s-au aflat foşti deţinuţi politici încă în viaţă, membri ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR) – filiala Suceava şi rudelor acestora, alături de generalul de brigadă în rezervă Ion Burlui, preşedinte al filialei judeţene „Plăieşii” Suceava a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”, col. (rtr.) Niga Neculai, m.m.p. (rtr.) Davidel Dumitru, iar din partea Primăriei Suceava, prof. Ovidiu Milici.

Părintele paroh Vârlan a vorbit, în cuvântul său de învăţătură, despre jertfa mărturisitorilor lui Hristos, toţi tineri la vremea aceea, despre temuta închisoare de la Suceava (azi Palatul de Justiţie), despre traumele suferite de aceştia, inclusiv după ce au ieşit din închisoare, despre stigmatele pe care le-au purtat mulţi ani, inclusiv rudelelor. Tot pr. Viorel-Ioan Vârlan a vorbit şi despre complexul arhitectonic „In memoriam”, care cuprinde biserica, grupul statuar al Brâncovenilor, sala-muzeu „Dr. Dragoş Corlăţeanu” şi Turnul Unirii.

În alocuţiunea sa, prof. Ovidiu Milici a vorbit despre aprecierea edilului-şef Ion Lungu la adresa părintelui şi a parohiei pe care o păstoreşte, reamintind celor prezenţi despre suita de manifestări culturale pe care le-a găzduit biserica de-a lungul timpului: expoziţii, lansări de carte. De asemenea, Ovidiu Milici a vorbit despre jertfele înaintaşilor, despre ce ar trebui să învăţăm de la mărturisitori, eroi ai neamului, evidenţiind două personalităţi de seamă care au cunoscut calvarul comunist, Mircea Vulcănescu şi Radu Gyr. Filaret Toma, unul dintre supravieţuitorii temniţei roşii, a spus: „Noi am suferit în temniţă pentru o ţară în care nu ne mai regăsim azi…”, vorbind despre Fenomenul „Piteşti” care a pornit de la Suceava şi care a cutremurat, prin dimensiunile sale, opinia publică din afară, punctând că tineretul de azi ar trebui să ştie despre ce s-a petrecut atunci…

Au urmat, apoi, o mică slujbă în capela de la subsol a Turnului Unirii, inaugurat anul trecut, de Ziua Bucovinei, şi o depunere de coroane de flori, din partea AFDPR şi a Primăriei Suceava, la troiţa din proximitatea Palatului de Justiţie.

Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada „prigoanei roşii” (1944-1989) a fost instituită prin Legea nr. 247 din 5.12.2011. (Foto: CONSTANTIN AGAFIŢEI)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI