> Situaţia îi afectează capacitatea de control, fiind un angajat la 12.000 ha
Garda Forestieră Suceava arată în raportul anual că funcţionează doar cu 57% din personalul necesar. Dar că, şi în aceste condiţii a reuşit să depisteze multe cazuri de tăieri ilegale de material lemnos sau metode prin care agenţii economici încercau să „albească” lemnul provenit din tăieri ilegale.
Potrivit raportului Gărzii Forestiere Suceava, în cursul anului trecut, între nerealizări sunt trecute neasigurarea serviciilor silvice pentru toate suprafeţele de fond forestier privat pentru care nu pot fi identificaţi proprietarii şi pentru care nu s-a realizat dezbaterea succesorală, neefectuarea de verificări la toţi operatorii economici furnizori de biomasă conform propunerilor de la avizare, prrocent scăzut de APV-uri verificate, valorificarea scăzută a informaţiilor din SUMAL 2.0, nerealizarea controalelor tematice conform atribuţiilor stabilite de actele normative în vigoare sau nerealizarea controalelor fondurilor cinegetice conform atribuţiilor stabilite de actele normative în vigoare.
Principala cauză este diminuarea personalului de specialitate la nivelul Gărzii Forestiere Suceava.
Astfel, în anul 2021, şi-au încetat raportul de serviciu 4 funcţionari publici, iar în anul 2022 alţi 4 funcţionari publici cu atribuţii în domeniul silvic şi-au încetat raportul de serviciu cu Garda Forestieră Suceava, iar, din punct de vedere al personalului cu atribuţii în domeniul silvic, Garda Forestieră Suceava funcţionează la o capacitate de doar 57% din necesarul de personal prevăzut de legislaţie, respectiv un angajat/la 12.000 ha fond forestier.
O altă cauză a diminuării numărului de controale efectuate de personalul de specialitate din cadrul Gărzii Forestiere Suceava o constituie creşterea semnificativă a numărului zilelor de concediu medical aferent personalului de specialitate – 1.411 de zile.
Totodată, aflăm că angajaţii au de soluţionat în 30 de zile numeroase petiţii, dar trebuie să aloce foarte mult timp pentru verificările pe teren şi la birou, impuse de legislaţia nou apă-rută privitoare la aplicaţia SUMAL 2.0, precum şi din cauza erorilor generate de utilizarea acesteia de către operatorii economici.
Garda Forestieră Suceava mai atrage atenţia lipsei de colaborare interinstituţională cu unităţile administrativ-teritoriale pentru identificarea actualilor proprietari de terenuri forestiere fără asigurare de servicii silvice – pază, complexitatea verificărilor la furnizorii de biomasă, lipsa reglementărilor sau existenţa în cadrul legislativ în vigoare de inadvertenţe, contradicţii, neactualizări faţă de evoluţia domeniului silvic actual, dar şi lipsa unui cadastru pentru suprafeţele de fond forestier.
Şeful Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Găşpărel, spune că dotarea instituţiei cu un sistem electronic de determinare automată a volumelor, diametrelor şi înălţimilor arborilor (Inertial Measurement Unit) reprezintă o urgenţă, iar utilizarea acestui echipament în activitatea de control a aplicării regimului silvic şi al trasabilităţii materialelor lemnoase va genera avantaje importante în plan financiar, uman, informaţional.
Potrivit sursei citate, o pondere importantă din activitatea Gărzii Forestiere Suceava în anul 2022 a fost rezervată în vederea soluţionării petiţiilor adresate instituţiei. Astfel, pe raza de activitate a Gărzii Forestiere Suceava, în anul anterior au fost înregistrate 302 petiţii, dintre care 169 au fost pe raza judeţului Suceava.
În majoritatea cazurilor s-au sesizat nerespectări ale regimului silvic referitoare la tăieri ilegale de arbori, nerespectarea regulilor de exploatare, transportul materialelor lemnoase pe drumurile publice cu încălcarea prevederilor legale referitoare la subevaluarea volumului transportat, transport multiplu, neconcordanţa dintre speciile şi sortimentele de materiale lemnoase înscrise în documentele de provenienţă şi cele transportate, transporturi fictive.
Garda Forestieră Suceava aminteşte că în primăvara anului trecut a reuşit să dovedească faptul că în cazul a 37 avize de însoţire a materialelor lemnoase, în baza cărora s-a tranzacţionat un volum total de 1187 mc, materialele lemnoase nu au circulat fizic.
În acest caz au fost implicaţi 14 operatori economici furnizori. Avizele de însoţire au fost emise din şapte judeţe, respectiv Suceava, Iaşi, Botoşani, Bacău, Neamţ, Harghita şi Mureş. Echipa de control a aplicat patru sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 66.000 lei, iar întreaga cantitate de material lemnos, în valoare de 213.800 lei, a fost confiscată valoric. (N.B.)
























Comentarii