Un tir care transporta mandarine s-a răsturnat, miercuri, la prânz, pe şoseaua de centură a Sucevei.
Potrivit plt. Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, un autotren încărcat cu mandarine s-a răsturnat în afara părţii carosabile pe centura ocolitoare a municipiului Suceava, în zona dintre „Zidul Morţii” şi ieşirea spre Rădăuţi.
La faţa locului au intervenit pompierii militari ai Detaşamentului Suceava cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2.
Şoferul camionului, găsit conştient, a fost monitorizat de personalul medical de pe ambulanţă, iar apoi a fost transportat la spital pentru investigaţii medicale.
În zonă, pompierii militari au asigurat măsurile la faţa locului, în contextul scurgerilor de combustibil. (N.B.)


























Comentarii