Un dens poem plastic. 2022-ul artiştilor bucovineni

La sfârşitul anului trecut, la Galeria “Ion Irimescu” s-a deschis “Anuala” Filialei Suceava a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu exprimările curatorilor trebuie să spunem ca “Anualele” sunt acele expoziţii colective, de obicei de la sfârşitul anului, la care participă în mod tradiţional toţi membrii unei comunităţi artistice indiferent de modalităţile de exprimare (pictură, sculptură, grafică, tapiserie, fotografie, instalaţie şi orice fel de new media). “Anuala” este acel eveniment colectiv important care nu se coagulează strict în jurul unei idei estetice (care, în fapt, dă titlul demersului), ci este locul unei depline îngăduinţe tematice şi tehnice. Şi se presupune că într-o asemenea generoasă deschidere artistul îşi va pune pe simeze şi îşi va vernisa cea mai bună lucrare a anului. Prezenţa la “Anuală” mai este, de asemenea, obligatoria minimă participare la calendarul expoziţional al unei bresle, după care se poate presupune că artistul există mai puţin.

Astfel, este remarcabilă tenacitatea curatorilor care au reuşit să aducă pe simeze operele a 31 de artişti suceveni. Au construit în mica, dar atât de prietenoasa cu trecătorii, galerie un itinerar în care au agregat individualităţi şi orgolii, talente şi pasiuni. Au construit un dens poem plastic căutând rime în vecinătăţi de temă, în prietenii de culoare, în egale echilibre de compoziţie, în congruenţe de mediu de exprimare. Acolo unde rimele nu s-au găsit, curatorii au folosit arhitectura galeriei pentru a indica schimbările de ritm, de lumină şi de poveste.

Să urmăm ordinea propusă pe afişul “Anualei”. Iulia Andrieş, în două acute, tegumentale, portrete feminine, caută limite de expresivitate cromatică. Iulian Asiominesei propune o natură statică în care “Mere”, construite din complementare, luminate de accente aproape electrice, plutesc pe un fond suport vag-obscur. “Fânarul” lui Gabrel Baban cercetează niciodată clar definitele raporturi dintre întreg şi parte, parte fiind aici limpedele volum al construcţiei ţărăneşti. Cu zemuri acide revelatoare îşi atinge Sorin Baciu locurile memoriei închipuite în creion de argint, locuri cu urme de giulgiu şi umbre calcinate de trup. Nonşalante, lascive, sfidătoare, se scurg, fauviste aproape, amintirile lui Florin Batîr, curajoasă mână, degajat picior se apropie de locul de conjuncţie dintre actor şi spectator.

“Acord” este o pudică şi temătoare Olympie făcută de Zamfira Bîrzu din ceară violet întinsă pe un neliniştitor vibrat fundal. Rozuri saturate, suficiente, cu desen de plinătate barocă, înfloresc pe pânza “Zen” a lui Ovidiu Buzec, curg şi uşurează parfumurile dense. În “Amurgul” Oanei Chilariu luminile calde se întâlnesc cu cele reci, perspectiva apropiată se ceartă încetişor cu orizontul îndepărtat, clarul este ajutat de mişcatul rarefiat. Băutoarea de cafea a lui Cătălin Alexandru Chifan este parcă un decupaj dintr-o animatie grafică, sigură, dezinvoltă, executată cu aparenta, tradiţionala, usurinţă a unui acuarelist. Pânza adusă de Ioan Coţofan tulbură prin hipnotica acurateţe a detaliilor, prin impecabila cunoaştere a mesteşugului portretului şi prin neprihănirea ochilor “Siminei”. “Portretul” din colaj textil realizat de Cristina Diaconescu recuperează, în manieră Arte povera, capacitatea evocativă a resturilor acelei trecute lumi industriale.

Cu tuş şi creioane colorate, Sandu Găleată sondează abisurile visului, stările iraţionale – amestec straniu de real şi ilogic, corpuri de marmură imersate în întunecat impenetrabil fluid. Tapiseria Eugeniei Goraş, ”Zestre” numită, asociază, vertical, semne plastice venite din inventarul mitologic bucovinean cu acele semne proprii, născocite în ani şi ani de creaţie. Figurativul triumfant se vede în cele două lucrări propuse de Sergiu Valentin Grapă, graficianul captiv în labirintul acurateţii. Semeţ edificiu florentin închipuit de Dan Grigoraş foarte aproape şi foarte departe, “Palazzo Vecchio” elansează peisajul urban, cerul strâmt şi celelalte neputincioase arhitecturi. Solara, lucida “Prescurărie” a lui Adrian Grosari este făcută din linie vie, din nervi anatomici care ţin apele discrete de sepia. O meditaţie este alegoria lui Răzvan Horobeţ numităImpersistenţă”, un fel de fugit ireparabile, cu zbor printre vagi obstacole şi cu ruină sădită de vegetaţie.

“Şi arde verdele în mine” instalaţia poliptic a Oanei Ruxandra Hrişcă este precum pătratul magic a lui Dürer, este o cheie enigmatică care cere lecturi circulare, iar înţelesurile echivoce ale rimelor se referă la un sine şi un viu vegetal, singură inima, în cămăşile de ani ale copacului, e fără îndoială. Formele lui Daniel Jaucă chestionează abrupt locurile şi accepţiunile comune, reconfigurând sensuri, topici, areale, argumente. Tapiseria “Fără titlu” a Marcelei Larionescu povesteşte abstract despre cum vrâstele orizontale fulgurate de fâşii împletite, toate mult căutate cromatic, pot oglindi lumea. “Treziţi-vă !” al Anei Viorica Moruz este un însufleţit scherzo plastic, neaşteptata întâlnire dintre decorativul dominant decupat de figurativul surprinzător. Cele două muzicale compoziţii ale lui Niculai Moroşan, “Flori roşii” şi “Flori galbene”, panotate în diptic, în contrapunct, trimit la ideile de serialitate ale impresionisnului matur. Ana Maria Ovadiuc aduce lumi acvatice, în ulei şi acuarelă, senzoriale, cu atmosfere translucide care erodează marginile motivelor, sălcii, stânci, valuri, catarge.

“Amintiri ţesute” şi “Ritmurile solare” sunt iarăşi performanţe proteice ale Puşei Pîslaru, întru identificarea unui limbaj unic care să fie reciproc inteligibil pentru natură şi creator, oricare ar fi el. Lucia Puşcaşu, în “Încotro mergem – Nu război”, înfăţişează, în ulei pe pânză, o theoria de strălucitori idoli antropomorfi – ţesătoare, împreună cu artista de la Suceava, la veşmântul zeiţei cu bufniţa pe umăr. “Muza” lui Sebastian Raţiu este o încercare de congruenţă, de suprapunere matematică aproape, între o vădită entitate plastică şi o făptură feminină, prea feminină. Umbre transparente căzute pe alb imaginează “Iarna bucovineană”, în mod discret câteva se colorează, mai mult sau mai puţin saturat, în acuarela lui Dumitru Rusu. O lume, care mai există foarte puţin, evocă, decorativ, seren, Dimitrie Roman, în cele două: Horă bucovineană şi Spectacolul vieţii, un ţinut unde creştea altădată creanga de aur.

În “Ithaca – Întoarcerea acasă” soseşte un războinic cu ochii obosiţi de văzut precum ochii lui Borges, iar Camelia Sadovei face un pur exerciţiu spiritual de restaurare a mitului cu monumental şi caligrafic tratteggio, şi mai face, în manieră prerafaelită, un exerciţiu de agregare a cilindrului, conului şi sferei. Rafinamentul cromatic al Isabelei Maria Tabarcea se vede în “Iluminare”, o compoziţie cu repertorii de galbenuri incandescente şi violeturi întunecate, prezicând întâlnirea amurgului cu aurora. Iar “Vămile” lui Constantin Ungureanu Box sunt sensibile filtre în faţa inutilelor detalii şi a reprezentărilor abundent calofilice.

Acum un Crochiu conclusiv: obstinaţia figurativă şi canonul uman // echilibrul feminin şi tenacitatea tinerilor // amintirea tapiseriei şi spiritul discursiv didacticesc // persistenţa medievalului şi clasicitatea bucovineană // rectoratul fondatorilor: Dimitrie Loghin, Mircea Hrişcă, Vigh Istvan, Constantin Doroftei şi Veronica Grindinoc // sinceritatea gestului artistic şi satisfacţia bidimensionalităţii // consecvenţa vocaţiei şi repetarea crezului estetic // Şi Vivat, Crescat, Floreat!

IULIAN BUCUR

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: