Vladimir Putin susţine că „operaţiunea militară specială” din Ucraina înregistrează o tendinţă pozitivă

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că „operaţiunea militară specială” din Ucraina indică o tendinţă pozitivă şi şi-a exprimat speranţa că soldaţii ruşi vor obţine şi alte victorii după cele revendicate de Moscova în această săptămână la Soledar, informează Reuters şi AFP. „Dinamica este pozitivă. Totul se desfăşoară conform planului Ministerului Apărării şi Statului Major”, a declarat Putin pentru postul de televiziune public Rossiya-1. „Şi sper că luptătorii noştri ne vor da încă o dată satisfacţie prin rezultatele lor militare”, a continuat şeful statului rus.

Armatele rusă şi ucraineană revendicau vineri fiecare controlul asupra oraşului Soledar din estul Ucrainei, ce împreună cu oraşul învecinat Bahmut este scena unor lupte crâncene, descrise de un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski drept cele mai sângeroase de la începutul invaziei ruse.

„Situaţia în economie este stabilă, mult mai bună comparativ nu doar cu ce au prognozat oponenţii noştri, dar şi cu ce am estimat noi. Şomajul este la un nivel minim istoric. Inflaţia este mai mică decât era de aşteptat şi, foarte important, are o tendinţă descendentă”, a mai spus Vladimir Putin.

Economia rusă s-a contractat în 2022 sub greutatea sancţiunilor adoptate de Occident, dar mult mai puţin decât prognozau majoritatea economiştilor. Potrivit previziunilor guvernului rus, economia de 2.140 de miliarde de dolari ar urma să se contracteze cu 0,8% în acest an.

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI