Bărbatul care a căzut în data de 13 decembrie de la peste 5 metri în fundaţia unui bloc în construcţie de pe strada Mărăşeşti din Suceava a murit joi la Spitalul Judeţean, din cauza rănilor grave suferite.
Poliţia Suceava a dispus în acest caz schimbarea încadrării juridice a faptei, urmând a fi efectuate cercetări privind săvârşirea infracţiunilor „ucidere din culpă”, „neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă” şi „nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”.
Bărbatul era angajat al unei firme care executa lucrări de cofrare şi betonare a unui subsol de bloc ce se află în construcţie pe strada Mărăşeşti.
Bărbatul se afla în după-amiaza de 13 decembrie într-o groapă adâncă de 5,5 metri, împreună cu un coleg de muncă. La terminarea programului de lucru, acesta a urcat pe o scară pentru a ieşi din groapă, dar în momentul în care a ajuns la capătul scării s-a dezechilibrat şi a căzut în gol de la înălţime. Bărbatul rănit a fost scos cu ajutorul unui echipaj de descarcerare, fiind preluat de un echipaj de ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean Suceava cu policontuzie prin accident de muncă, traumatism cranio-cerebral, pierderea cunoştinţei, plagă occipitală, contuzie coloană cervicală, traumatism toraco-abdominal, comă de gradele I şi II. (N.B.)

























Comentarii