La Fălticeni

Festivalul Iernii la tenis de masă, un turneu de categoria A

Sâmbătă, 17 decembrie, sala de sport „Gabriel Udişteanu” de la baza sportivă „Nada Florilor” şi sala de sport a Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni au găzduit cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Iernii la tenis de masă, un turneu de categoria A din circuitul AmaTur România.

Aşa cum am aflat de la Cătălin Cozma, cel care de 16 ani se ocupă de organizarea la Fălticeni a celor două turnee anuale de categorie A din circuitul AmaTur România, cel din luna iulie şi cel din decembrie, a fost un eveniment aşteptat, organizat cu eforturi logistice impresionante, o mare parte dintre mesele de tenis profesionale fiind aduse din alte judeţe în noaptea dinaintea competiţiei.

Competiţia, una dintre cele mai mari de acest gen din România ca număr de participanţi din cele programate în timpul iernii a fost organizată de ACS „Şomuz”, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Fălticeni şi Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Suceava. La cele patru categorii, Hobby, Avansaţi, Open şi Elite, s-au înscris peste 180 de practicanţi ai tenisului de masă din întreaga ţară, dar şi mulţi jucători din Republica Moldova.

 „A fost un eveniment mult aşteptat, cu un număr neaşteptat de mare de participanţi, în condiţiile în care, în diferite localităţi din ţară, au mai avut loc sâmbătă alte şapte turnee de categorie B. Am avut participanţi din aproape toată ţara, din judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Brăila, Harghita, Timiş, Bucureşti, dar şi din Republica Moldova, turneul de la Fălticeni fiind cea mai mare competiţie de acest gen organizată în Moldova. Au fost sportivi foarte bine pregătiţi, competiţia desfăşurându-se în sistem grupe inferioare, grupe superioare şi partide eliminatorii.

Ca în fiecare an, în organizarea turneului am fost sprijiniţi de Primăria Fălticeni, care ne ajută gratuit cu cele două săli de sport, ne oferă cupe şi diplome pentru premiere şi tot ce este necesar pentru buna desfăşurare a competiţiei.

Încercăm să asigurăm toate condiţiile pentru ca toţi participanţii să se simtă bine la Fălticeni şi mulţumim pe această cale domnului primar Cătălin Coman, pentru că, fără acest sprijin nu am fi putut să organizăm a XIV-a ediţie de iarnă şi a XV-a ediţie de vară a celor mai mari turnee din circuitul AmaTur. Echipa organizatorică de la Fălticeni este una formată din promotorii acestei mişcări la nivel naţional, echipa de tenis în Divizia B formată din jucătorii Cosmin Hasna, Marius Moşneagu, Dorel Nistor şi Gheorghe – Alexandru Grosu, echipă care a ocupat locul doi în turul campionatului 2022–2023. Fără colaboratori dornici să organizăm astfel de competiţii într-un sport cu tradiţie în Municipiul Fălticeni nu am fi reuşit”, ne-a spus Cătălin Cozma, organizatorul competiţiei.

      Clasament Hobby

  1. Nacu Iustinian Andrei – Piatra Neamţ
  2. Jurgiu Marian – Botoşani

3 – 4 Ciurlică Mugurel – Paşcani; Mihaiuc Beniamin – Rădăuţi

      Clasament Avansaţi

  1. Mihalache Dario – Plopeni Suceava
  2. Palaghianu Matei – Salcea

3 – 4 Corneanu Sorin – Botoşani, Florea Ionuţ – Vatra Dornei

      Clasament OPEN

  1. Croitoru Alexandru – Iaşi
  2. Lesnic Bogdan – Republica Moldova

3 – 4 Aparaschive Paul – Botoşani; Ticu Dorin – Bacău

      Clasament ELITE

  1. Văleanu Cosmin – Bacău
  2. Nistor Dorel – Bistriţa

3 – 4 Hasna Cosmin – Straja, Spânu Vasile – Vicovu de Jos

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI