Directorul Aeroportului Suceava spune că va lupta să aducă noi operatori

Directorul Aeroportului Suceava, Ioan Măriuţa, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că va continua demersurile pentru aducerea de noi operatori aerieni pe aeroportul sucevean, după ce Ryanair a anunţat că se va retrage din luna martie.

„Nu avem un anunţ oficial, dar acesta e adevărul. Practic aşa va fi. S-au retras de pe patru aeroporturi din România. Dacă ne uităm în trecut, au mai făcut acelaşi lucru în România. Motivaţia aţi văzut-o: faptul că nu au fost susţinuţi financiar până la capăt. Nu vreau să dau exemple, dar dacă citim în presă, au fost susţinut financiar de unele aeroporturi de la care au plecat” a spus Măriuţa.

El a menţionat că Aeroportul Suceava nu a susţinut financiar compania Ryanair.

„Nu au solicitat. Au venit, au zburat la fel ca Wizz Air. Nu au primit susţinere financiară decât transparent, prin contract, cu tarife aeroportuare” a spus Măriuţa.

Directorul aeroportului a subliniat că va continua să lupte pentru a atrage noi operatori aerieni la Suceava.

„Vom lupta şi vom aduce noi operatori pe Aeroportul Suceava. Asta facem de când am devenit aeroport internaţional” a declarat Ioan Măriuţa. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI