Judeţul Suceava este printre fruntaşii în ţară la rata şomajului

> Prima poziţie este deţinută de judeţul Vaslui, cu 8,05%, Suceava fiind pe locul al VII-lea, cu 5,42% > Faţă de luna iulie, judeţul nostru a urcat cu un loc în top

Suceava se numără printre judeţele cu nivel ridicat al ratei şomajului înregistrat la sfârşitul lunii octombrie 2022.

Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), rata naţională a şomajului a fost de 2,96%, în creştere cu 0,08 de puncte procentuale faţă de cea din luna anterioară, respectiv cu 0,20 de puncte procentuale mai mare decât nivelul din luna octombrie a anului 2021. Conform sursei citate, cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului au fost atinse în judeţele Vaslui (8,05%), Teleorman (7,91%), Dolj (7,29%), Mehedinţi (6,76%), Olt (6,12%), Galaţi (5,62%), Suceava (5,42%) şi Buzău (5,18%).

Rata şomajului a crescut în 33 de judeţe, cele mai mari creşteri fiind consemnate în judeţele Bistriţa-Năsăud, Olt, Dolj, Hunedoara, Mehedinţi, Harghita şi Călăraşi.

Rata şomajului a scăzut în 6 judeţe, respectiv în Galaţi, Covasna, Bacău, Ilfov, Caraş-Severin şi Botoşani.

În luna octombrie 2022, nivelul minim al ratei şomajului, cel de 0,41%, s-a înregistrat în judeţul Ilfov.

Ecartul dintre nivelul de maxim şi cel de minim al ratei şomajului este de 7,64 de puncte procentuale. Conform ANOFM, în iulie 2022 cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului erau înregistrate în judeţele Vaslui (6,31%), Galaţi (5,75%), Teleorman (5,67%), Dolj (5,54%), Mehedinţi (5,03%), Buzău (5,01%) şi Olt (4,59%). La momentul în cauză, judeţul Suceava se situa pe locul al VIII-lea la nivel naţional, cu o rată a şomajului de 4,38%.

Rata şomajului se determină ca raport între numărul şomerilor înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă (indemnizaţi şi neindemnizaţi) şi populaţia activă civilă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI