Judeţul Suceava, inclus în ruta turistică transnaţională „Meşteri populari şi meşteşuguri tradiţionale din România”

Vicepreşedintele CJ Suceava Niculai Barbă a anunţat, duminică, includerea judeţului Suceava în ruta cultural-turistică transnaţională „Meşteri populari şi meşteşuguri tradiţionale din România”.

Niculai Barbă a spus că lansarea acestei rute a avut loc în cadrul Târgului de Turism al României.

Includerea judeţului Suceava în ruta cultural-turistică „Meşteri populari şi meşteşuguri tradiţionale din România” reprezintă o recunoaştere a valorii inegalabile a meşteşugurilor din Bucovina, zestre purtătoare de tradiţii, precum şi a priceperii meşterilor noştri populari, care duc mai departe aceste mărturii incontestabile ale identităţii noastre naţionale, a spus Niculai Barbă.

Rutele cultural-turistice sunt menite a fi instrumente pentru promovarea şi dezvoltarea produselor turistice, având componente culturale şi canale de comunicare, prin schimburile de bune practici, a explicat vicepreşedintele CJ Suceava.

El a menționat că cei care se ocupă de studierea domeniului au arătat că, din punct de vedere etnologic şi antropogeografic, al raportului dintre om şi natură, dintre om şi cerinţele de confort, meşteşugurile au accentuat adaptarea localnicilor la condiţiile naturale, iar exercitarea lor s-a bazat pe utilizarea materiilor prime oferite de natura generoasă.

În zona Bucovinei, cele mai practicate meşteşuguri sunt prelucrarea lemnului, prelucrarea lutului, industria casnică textilă, prelucrarea fierului, prelucrarea pieilor, cojocăritul, încondeiatul ouălor, măştile populare.

„Consiliul Judeţean Suceava sprijină păstrarea nealterată a meşteşugurilor pe care le promovăm şi le includem în oferta turistică a Bucovinei, ca fiind un element important în ceea ce defineşte Originalul. Sunt multe componente pe care doar Bucovina le mai păstrează, şi le păstrează preponderent în ţinutul lor firesc, în vatra satelor bucovinene” a subliniat Niculai Barbă. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI