> Situaţia rămâne neclară la intersecţia de la sediul primăriei
Consiliul Local Suceava a aprobat, joi – după discuţii aprinse, legate de oportunitate, costuri şi beneficii – indicatorii tehnico-economici pentru două sensuri giratorii la intersecţiile Calea Obcinilor cu bulevardul 1 Mai şi, respectiv, Calea Unirii cu strada Traian Vuia pentru ruta ocolitoare alternativă Suceava – Botoşani, fiind luată în discuţie şi solicitarea unui dezvoltator imobiliar privind modul în care va fi amenajată intersecţia de la primărie, în vederea fluidizării traficului generat de locuitorii celor trei blocuri cu câte 15 etaje care sunt în construcţie în spatele stadionului Areni.
Liderul consilierilor PSD, Dan Ioan Cuşnir, i-a spus primarului că în prezent se lucrează la un studiu de trafic şi l-a întrebat ce se va întâmpla dacă acel studiu va avea alte concluzii decât cele vizând realizarea acestor sensuri giratorii.
El s-a mai întrebat cum se poate ca sensul giratoriu de pe Calea Unirii să coste un milion de euro, deşi sunt multe instalaţii de deviat, iar cel din Obcini să coste 1,2 milioane de euro, în condiţiile în care nu e necesară realizarea de devieri.
Dan Ioan Cuşnir a arătat că era mult mai bine dacă lucrurile erau gândite unitar şi se găsea în acelaşi timp şi o soluţie pentru intersecţia din zona Metro, care să rezolve şi problema traficului în acea zonă.
Cuşnir a mai spus că poate era bine să se gândească şi o parcare subterană sub sensul giratoriu din Obcini.
Primarul Ion Lungu a explicat că discuţiile nu sunt definitivate, că s-a obţinut un aviz provizoriu de la Poliţia Rutieră pentru aceste investiţii şi că, pe măsură ce proiectul va fi definitivat, se va aştepta şi avizul definitiv al Poliţiei.
„În linii mari ştim cam despre ce este vorba. Studiul nu este finalizat, dar am avut discuţii punctuale pe această temă. Planşa care reglementează nu prevede sens giratoriu la primărie, ci pe Calea Unirii, în Obcini are avizul Poliţiei Rutiere” a spus Ion Lungu.
În ceea ce priveşte costurile pentru cele două sensuri giratorii, primarul a explicat că, fără amenajările adiacente, sensul giratoriu de pe Calea Unirii costă circa două milioane de lei, iar cel din Obcini, 3 milioane de lei. Însă preţurile prevăzute în indicatorii supuşi aprobării includ încă alte lucrări şi îmbunătăţiri.
El a subliniat că preţurile prevăzute pentru cele două sensuri giratorii sunt corecte, precizând că sensul giratoriu din Obcini este cel mai mare din oraş.
„Sunt preţuri de catalog. Au fost discuţii pe faţă cu proiectanţii, cu justificările de rigoare. Nu spun că preţurile sunt sută la sută corelate cu ce este în piaţă, dar din discuţiile cu proiectanţii a reieşit că sunt fundamentate” a mai arătat Ion Lungu, care crede că la licitaţie vor mai scădea aceste devize.
Lungu a explicat că pentru a se realiza o parcare subterană sub sensul giratoriu din Obcini costurile s-ar ridica la 10 milioane de euro, în timp ce pentru o parcare supraterană costurile se reduc la jumătate, iar numărul de maşini parcate se dublează. Şi de aceea ar trebui găsit loc în zonă pentru o parcare supraterană.
În ceea ce priveşte solicitarea Trutzi Estate privind reglementarea circulaţiei rutiere în zona strada Universităţii – bulevardul 1 Mai, primarul a spus că nu se poate încă oferi o soluţie, deoarece nu a fost aprobat studiul de trafic care este în prezent în lucru. Dar a menţionat că nu se prevede realizarea unui sens giratoriu la intersecţia de la primărie.
El a arătat că dezvoltatorul imobiliar îşi asumă ca prin asociere cu primăria să participe la dezvoltarea reţelei stradale publice în vederea fluidizării traficului în zona unde sunt construite blocurile de locuinţe, dar că nu se prevede în mod direct realizarea unui sens giratoriu.
Secretarul general Ioan Ciutac a menţionat că dezvoltatorul imobiliar va trebui să se ocupe de fluidizarea traficului de la blocuri până la intersecţia de la primărie. (N.B.)

























Comentarii