> „După lege, ajutoarele de înmormântare se acordă în 3 zile, dar noi le dăm chiar într-o oră, o oră şi un sfert” a declarat Constantin Boliacu, directorul executiv al CJP
Casa Judeţeană de Pensii (CJP) şi-a propus să manifeste celeritate în rezolvarea dosarelor depuse în vederea acordării ajutoarelor de înmormântare.
Constantin Boliacu, directorul instituţiei sucevene, spune că a cerut angajaţilor din subordine dea dovadă de solicitudine cu aparţinătorii celor decedaţi, iar cererile acestora să fie tratate cu prioritate.
„Le-am spus salariaţilor noştri că oamenii au deja probleme în familie şi să vină în întâmpinarea acestora. Astfel, ne-am propus să reducem perioada de aşteptare, să plătim ajutoarele de înmormântare în aceeaşi zi, iar eu zic că am şi reuşit” arată şeful CJP Suceava.
Până în luna august 2022, la Casa Judeţeană de Pensii s-au înregistrat 4.565 de cereri pentru obţinerea ajutorului de înmormântare, plăţile efectuate fiind de aproximativ 27 de milioane de lei. „După lege, ajutoarele de înmormântare se acordă în 3 zile, dar noi le dăm chiar într-o oră, o oră şi un sfert. Atunci s-au terminat banii, am suplimentat, astfel că nu am avut reproşuri din acest punct de vedere. Au venit şi aparţinători din ţări străine, recunoscând că, într-adevăr, există şi în România şi instituţii care funcţionează” a declarat Constantin Boliacu.
De la 1 ianuarie 2022, cuantumul ajutorului de deces a fost stabilit la valoarea de 6.095 de lei, în cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, şi la 3.048 lei, în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului. Ajutorul de deces se acordă în baza cererii tip; certificatului de deces în original şi a copiei după certificatul de deces; copiei după actul de identitate al solicitantului; copiei după actele privind starea civilă a solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, a actului care atestă calitatea de tutore, curator sau mandatar; copiei dovezii ori declaraţiei pe propria răspundere că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces. De asemenea, după caz, necesare sunt copia actului medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani, cât şi copia adeverinţei care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani urma o formă de învăţământ organizată potrivit legii.



























Comentarii