Deputatul Ioan Balan:

Orice dispută pe tema Autostrăzii Moldovei trebuie să înceteze !

> Potrivit parlamentarului sucevean, autorităţile centrale trebuie să depună toate eforturile pentru ca pe toate tronsoanele autostrăzii A7 să se lucreze „zi şi noapte”

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan consideră că orice dispută pe tema Autostrăzii Moldovei trebuie să înceteze, atâta vreme cât românii ştiu că acest proiect major de infrastructură este un proiect 100% PNL, demarat în perioada în care ministru al transporturilor a fost Lucian Bode.

„Faptul că în această vară unele loturi din autostrada Moldovei au fost atribuite constructorilor este rezultatul muncii şi a pregătirilor anterioare a proiectului celei mai aşteptate autostrăzi din România. De asemenea, faptul că acest proiect se va realiza din fonduri europene nerambursabile pe care putem să-i accesăm de la Uniunea Europeană este tot rodul muncii miniştrilor PNL, care au confirmat prin fapte că Autostrada Moldovei se poate face din fonduri europene şi nu din banii românilor, de la bugetul naţional, aşa cum propuneau alţii” a transmis Balan într-o declaraţie de presă.

Deputatul PNL consideră că falsa dispută declanşată de unii nu îşi are rostul atâta vreme cât românii aşteaptă ca lucrările să avanseze, banii nerambursabili de la Uniunea Europeană să fie utilizaţi până la ultimul euro şi prima autostradă din Moldova să pună capăt izolării şi subdezvoltării întregii regiuni.

„Vizita prim-ministrului Nicolae Ciucă la Suceava şi îndemnurile domniei sale ca toate autorităţile centrale responsabile cu realizarea acestui proiect să depună toate eforturile pentru ca pe toate tronsoanele autostrăzii A7 să se lucreze zi şi noapte cred că este cel mai important obiectiv. Trecem printr-o perioadă deosebit de favorabilă pentru construcţia de autostrăzi şi căi ferate, avem resursele financiare asigurate, dar şi termene foarte scurte. Am încredere că alături de partenerii din actuala coaliție de guvernare vom aduce infrastructura modernă de transporturi până în Bucovina, căci românii aşteaptă fapte şi rezultate, fiind sătui de dispute inutile” a conchis Ioan Balan. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI