Frătăuţii Vechi, „extremă urgenţă”

Un băiat de 16 ani, la volanul unui BMW!

 > Alături de el se afla o femeie care a spus că trebuia să ajungă rapid la o persoană din comună

O femeie de 52 de ani, din Frătăuţii Vechi, şi un adolescent de 16 ani, din aceeaşi comună sunt cercetaţi penal pentru infracţiuni rutiere.

Potrivit Poliţiei Suceava, marţi, în jurul orei 13.00, poliţiştii Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Gălăneşti au aflat că pe drumurile de pe raza comunei Frătăuţii Vechi, din direcţia satului Măneuţi spre satul Frătăuţii Vechi, se deplasează un autoturism BMW la volanul căruia se află „un copil”.

Poliţiştii au identificat autoturismul pe drumul comunal Frătăuţii Vechi, în zona denumită popular Ioneşti, de pe raza comunei Frătăuţii Vechi. Iar la volanul autoturismului a fost identificat un băiat de 16 ani, din localitate, care nu deţine permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.

Pe scaunul din dreapta al autoturismului a fost identificată o localnică de 52 de ani, proprietara maşinii, care a recunoscut că i-a încredinţat-o pentru a fi condusă pe drumurile publice de pe raza comunei, deşi ştia că acesta nu deţine niciun fel de permis de conducere.

Ea a motivat gestul prin aceea că nu deţine permis de conducere şi că trebuia să ajungă urgent la o persoană din comuna Frătăuţii Vechi.

În acest caz s-a întocmit dosar penal privind infracţiunile de „conducere fără permis” şi „încredinţarea unui auto pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane care nu deţine permis de conducere”. (N.B.) 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI