Întrebare a deputatului Ioan Balan pentru ministrul Transporturilor...

Se va relansa proiectul combinat Rollende-Landstrassen pentru transportul cu trenuri de marfă al camioanelor din Dorneşti?

> Parlamentarul sucevean atrage atenţia asupra controlului actual al traficului rutier pe DN2

Prim-vicepreşedintele PNL Suceava, deputatul Ioan Balan, l-a întrebat pe ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, dacă intenţionează să reia proiectul de transport combinat Rollende-Landstrassen (RO-LA) din staţia Dorneşti, mai ales în contextul actual al traficului rutier pe DN 2.

Ioan Balan aminteşte că, în anul 2018, CFR Marfă organiza primul transport de tip RO-LA pe ruta Dorneşti – Giurgiu Nord – Ruse, „modalitate de transport a mărfurilor deosebit de utilă, ecologică şi eficientă, prin care camioanele de marfă au fost transportate pe vagoane specializate”.

El subliniază că, ulterior, un grup de lucru româno-ucrainean a decis intensificarea colaborărilor bilaterale pentru infrastructura şi transportul de marfă dintre cele două ţări. Pasul următor consta în realizarea de către CFR Marfă şi Ministerul Transporturilor a unor lucrări de investiţii pentru amenajarea unor terminale RO-LA în staţia Siret, astfel încât transportul de mărfuri din şi către Ucraina să fie facilitat de acest tip de transport mixt (rutier/cale ferată).

„În prezent, ca urmare a agresiunii ruse din Ucraina, transportul rutier de mărfuri prin punctul de frontieră Siret este la cele mai înalte valori din ultimii ani. Mai mult decât atât, camioane de mare tonaj generează o aglomerare suplimentară a traficului rutier şi chiar o degradare a infrastructurii rutiere de transporturi” a precizat Balan.

Deputatul a spus că, în condiţiile în care este necesară asigurarea pe termen lung a unui transport de mărfuri, în special produse agroalimentare, din şi către Ucraina, cere ministrului să spună dacă are în vedere să propună investiţii, în regim de urgenţă, în scopul operaţionalizării sistemului de transport de mărfuri în sistemul RO-LA din staţia Siret sau Dorneşti.

„La ce valoare se ridică investiţiile în realizarea unui terminal RO-LA de mare capacitate la staţia Siret? Dată fiind economia de carburanţi şi beneficiile ecologice ale sistemului de transport RO-LA, vă rog să precizaţi dacă aceste costuri susţinute din fonduri externe nerambursabile disponibile pentru componenta de mediu/transporturi” a mai solicitat Ioan Balan. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI