O femeie a murit, joi după-amiază, în urma unui stop cardio-respirator, la Burla, în timp ce pompierii acţionau să stingă incendiul care i-a cuprins gospodăria…
Potrivit serg.-maj. Radu Gabriel, din cadrul ISU Sucava, un incendiu a izbucnit joi într-o gospodărie din Burla.
Au intervenit pompierii militari ai Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi, ai Gărzii de Intervenţie Siret şi cei ai Gărzii de Intervenţie Solca, împreună cu lucrători ai serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă Volovăţ, Voitinel, Milisăuţi, Horodnic de Sus şi Frătăuţii Noi, cu 11 autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ).
La sosirea echipajelor de pompieri ardeau generalizat casa de locuit, anexele gospodăreşti şi o construcţie cu destinaţie magazin, flăcările fiind propagate la anexele gospodăriilor învecinate.
Au fost afectate trei gospodării, în diferite proporţii, pe o suprafaţă totală de aproximativ 500 mp. În incendiu au pierit şi 9 porci.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost de natură electrică (efect termic al curentului electric).
Pe timpul intervenţiei, patru persoane au necesitat îngrijiri medicale.
Una dintre ele a fost preluată de către un echipaj SMURD şi transportată la spital.
O a doua victimă, o femeie în vârstă de 68 de ani, a fost preluată de un echipaj al SAJ. Pe fondul unor afecţiuni preexistente, femeia a întrat în stop cardio-respirator. În ciuda manevrelor de resuscitare, după aproximativ o oră, femeia a fost declarată decedată.
Celelalte două persoane au refuzat transportul la spital. (N.B.)

























Comentarii