Existenţa ne tratează continuu sufletele cu medicamente dintre cele mai subtile. Nu, ele nu sunt învelite în punguţe, nu sunt ambalate ca la farmacie, deşi, prin ele, întreaga existenţă devine cea ai mare farmacie pe care o putem cunoaşte vreodată. Sufletul uman pare că se tratează misterios, de la sine, prin însăşi experienţa de viaţă. În ascunzişul frunzăriş al întâmplărilor noastre pică umbre şi lumini cărora nu le găsim întotdeauna înţelesul şi rostul, dar le percepem efectul. Lumina şi umbra, alternanţa lor creionează peste păduri un aer distinct, mereu acelaşi, dar mereu altul, o anume frumuseţe şi o anume absenţă a frumuseţii. Contrariile acestea ne aduc în echilibru şi, prin ele, primim atât vindecarea sufletelor noastre, cât şi întoarcerea continuă la starea de echilibru, pe care tindem să o pierdem. Oamenii nu pot fi infinit de fericiţi sau infinit de nefericiţi, infinit mici sau infinit mari, infinit buni sau infinit răi. Ei pot pendula între extreme, ca luminile şi umbrele, pot trece din una în alta, pot visa la una sau la alta şi astfel apare echilibrul. Sufletul aspiră spre fericire continuă, şi pentru asta începe să viseze cele mai straşnice vise posibile. Din copilărie noi ne visăm celebri, bogaţi, frumoşi, ne identificăm cu actorii, cu marii scriitori, cu marile vedete ale lumii şi visăm să avem destinul lor. Despre unii se spune că au noroc, iar despre alţii că au ghinion. Practic, norocul în sine nu poate avea consistenţa fiinţării, nu este ceva concret, ci o pură problemă care implică acea capacitate sufletească necesară primirii norocului. Dacă sufletul tău riscă să devină arţăgos, pătimaş, bolnav de orgoliu, măcinat de frică şi de zgârcenie, banii te ocolesc. Banul trage la sufletul care-l poate suporta. Dragostea trage la sufletul care o poate duce. Auzim adesea că oamenii îndrăgostiţi nebuneşte devin foarte geloşi, pătimaşi, bolnavi de îndoială şi înfricoşaţi la gândul că fiinţa iubită îi va părăsi. Acolo unde gelozia roade şi viermele îndoielii face şanţuri adânci, sufletul strigă, se lamentează, îşi caută vindecarea. Dragostea se îndepărtează de cel ce n-o poate duce, iar banii fug de cel ce poate distruge în numele lor. Succesul îl ocoleşte straşnic pe cel ce îl primeşte pe regele vieţii sale, iar şefia o ia la sănătoasa din calea unui viitor călău. Şi, chiar dacă toate acestea vin pe nepusă masă, dar sufletul se transformă într-o umbră din pricina lor, tot pe nepusă masă ele dispar. Să poţi căra o mare dragoste, să poţi duce în cârcă un mare succes, să poţi purta în spinare faima, bogăţia sau fericirea nu-i la îndemâna oricui. Pentru toate acestea, sufletul omului are nevoie de iubire, de curaj şi de răbdare. Ceea ce câştigi sau pierzi să te facă mereu mai bun, niciodată mai rău. Să primeşti senin norocul sau ghinionul, dragostea sau inversul ei. Succesul sau eşecul este felul în care înţelegi legea vieţii şi curgerea ei. Deprimarea, amărăciunea, dezgustul, irascibilitatea, frica, îndoiala sunt emoţii care se opun curgerii, atunci când sunt exprimate în exces. Ele dezvoltă şi creează sufletul aşa cum pietricelele care stau pe fundul râului au un sens în existenţa râului. Dar, când se măresc, când se pun de-a curmezişul, ele opresc curgerea, dezvoltarea, înfrânează sufletul şi blochează mersul natural al vieţii. Râul nu este un lac, iar emoţiile noastre negative permanente transformă râul în lac, îi întrerup dezvoltarea, evoluţia. Iată de ce ai voie să fii trist, dar pentru o vreme, şi asta să nu-ţi schimbe caracterul. Ai voie să te superi, dar nu pentru vecie, ci pentru o clipă. Altfel, legea vieţii „te tratează” cu medicamente tot mai puternice, tot mai tari şi, adesea, boala poate fi incurabilă. A iubi, a fi bogat, a fi frumos înseamnă a şti şi a putea, a înţelege şi a vedea firescul luminilor şi al umbrelor vieţii.
ARTEMIZIA GHEORGHI,
Brodina
Comentarii