Miercuri, 6 aprilie 2022, ora 18:00, Alianţa Franceză din Suceava organizează, în cadrul „După-amiezelor francofone”, o nouă întâlnire online destinată promovării cântecului francez şi francofon, „Le chanteur du mois/Cântăreţul lunii”.
Activitatea, concepută sub forma unui interviu cu un interpret/ă francofon/ă, care s-a remarcat deja în peisajul muzical actual, este animată de Frederic Castel, profesor la Universitatea din Reims, Franţa, şi prezentatorul uneia din cele mai ascultate emisiuni muzicale franceze online – „On allume les étoiles/Aprindem stelele”. Pasionat de muzica franceză, Frederic Castel a organizat deja numeroase concerte în cadrul asociaţiei „Chants de Goutieres” din Chaumont şi este responsabil cu organizarea festivalurilor de muzică care au loc la Troyes, în regiunea Champagne.
Invitatul lunii aprilie este Laurent Berger, muzician autodidact, care încearcă, încă din copilărie, să scrie şi să compună versurile şi muzica pentru diverse cântece, de inspiraţie majoritară pop şi rock. După mai multe participări în diverse trupe de rock ca muzician amator, hotărăşte să se dedice întru totul muzicii. Începe să cânte în cabarete, acompaniat de chitară sau de pian, iar cariera sa muzicală se îmbogăţeşte şi se diversifică ca urmare a întâlnirilor cu alţi muzicieni precum William Sheller, André Bourillon, Romain Didier, care îi influenţeză parcursul artistic şi îl fac să se îndrepte către repertoriul unor cântăreţi precum Brassens sau Brel.
Laurent Berger a scos mai multe albume, printre care „Plume” (1998), „Au pas pressé” (2006), „Aller voir” (2013), „L’âme des maraudeurs” (2018). Cântecele sale se învecinează cu poezia, sunt profunde fără a fi emfatice, rezonează cu emoţii umane atemporale, atingând un public din ce în ce mai larg şi mai sofisticat.
Sunt cântece care pot fi citite şi care rezistă timpului, chiar şi fără muzica care le însoţeşte, dovada fiind succesul cărţii „Chanson de l’instant/Cântece” ale clipei pe care Laurent Berger a publicat-o în 2020 şi care conţine 20 din cântecele sale cele mai cunoscute, printre care „Plume”, „Valparaiso”, „L’enfantvague” etc.
Întâlnirea francofonă din această săptămână îşi propune să aducă mai aproape de publicul francofon un cântăreţ sensibil şi sincer, pe care vă invităm să îl descoperiţi pe parcursul unei ore de discuţii despre procesul de creaţie şi provocările vieţii de artist.
Linkul de participare la această întâlnire online va fi disponibil pe adresa de Facebook a Alianţei Franceze din Suceava şi pe site-ul Alianţei Franceze din Suceava. Activităţile se adresează tuturor categoriilor de public şi sunt gratuite. (Comunicat de presă; Foto: DAVID DESREUMAUX)























Comentarii