Handbal masculin, Liga Zimbrilor

CSU din Suceava s-a întors cu un punct alb, de la malul Mării Negre

> Într-o partidă contând pentru etapa a XXIII-a, HC Dobrogea Sud Constanţa – CSU din Suceava, 19-19

Anul 2022 a fost unul de bun augur pentru CSU din Suceava, care a obţinut rezultate de necrezut în meciurile din cadrul Ligii Zimbrilor. Începutul a fost cu atât mai emotiv cu cât gruparea suceveană a jucat cu o contracandidată directă la menţinerea în primul eşalon valoric, Poli Timişoara, în primul meci al anului. După o primă repriză mai modestă, sucevenii, pregătiţi de profesorul Petru Ghervan, au revenit şi au câştigat clar.

Acest succes i-a dinamizat pe universitarii suceveni care au prins „sânge în obraji” şi s-au impus şi la CSM Bacău. „Pulsul” a crescut şi bucovinenii au câştigat şi partida cu CSM Bucureşti. A urmat apoi un punct de aur de la Vaslui şi o înfrângere nemeritată şi cu gust amar, acasă, cu HC Buzău.

Adevărul a fost restabilit după meciul cu CSM Alexandria, câştigat greu, dar la scor, şi urmat de succesul cu Potaissa Turda şi acum egalul de la HC Dobrogea Sud Constanţa.

Aşadar, în etapa a XXIII-a, CSU din Suceava scos un punct după întâlnirea cu HC Dobrogea Sud Constanţa. „Contingentul” străin, constant oarecum la echipa de pe malul mării, a primit o replică bucovineană autentică, iar la final scorul a fost egal, 19-19.

CSU din Suceava: Makaria, Grigoraş – Lăzurcă (4), Stanciuc (4), Kbilashvili (3), Zariţchi (3), Tîrzioru (2), Furak (1), Ştefan (1), Lupu (1).

Rezultate consemnate în etapa a XXIII-a:

Minaur Baia Mare – CSM Bucureşti    35-28

Dinamo – HC Buzău                         32-20

Steaua – Potaissa Turda                  30-25

CSM Bacău – Poli Timişoara             25-30

HC Dobrogea Sud – CSU din Suceava 19-19

CSM Alexandria – CSM Focşani                   24-31

CSM Vaslui – U Cluj                   38-27

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI