…Şi pentru a nu încheia într-o notă pesimistă aceste gânduri şi reflecţii bazate pe realităţi triste, cel puţin aici, la noi – căci, în alte părţi ale lumii europene, tăierea ilegală a unui arbore implică o răspundere penală similară cu comiterea unei crime –, mă voi referi la câteva direcţii de acţiune ale omului pe linia asigurării sale din punct de vedere energetic. Ca neînsemnat slujitor al fizicii, reamintesc ce a spus cândva celebrul inventator şi om de ştiinţă Nikola Tesla (considerat nu numai de mine ci şi de mulţi alţii, ca român bănăţean şi nu sârb, aşa cum pretind unii istorici ai ştiinţei şi tehnicii) în legătură cu viitorul energetic al omenirii de pe Terra. El a spus, cu mai bine de 130 de ani în urmă: „Pentru multe generaţii de acum încolo, dispozitivele noastre vor funcţiona cu energie ce poate fi obţinută din orice punct din Univers. Este o chestiune de timp până când omul va ajunge să-şi branşeze dispozitivele la această sursă inepuizabilă şi reală a naturii”. S-ar părea că, astăzi, omul de pe Terra nu este prea departe de a beneficia de ceea ce marele vizionar a afirmat. Şi aici amintesc, neînţeleasă până acum, invenţia marelui om de ştiinţă român care a fost N. Vasilescu-Karpen şi care, încă în 1922, a brevetat „pila termoelectrică cu temperatură uniformă”, care funcţionează şi astăzi fără oprire, cu absorbţia energiei din mediul exterior, precum şi cercetările fundamentale şi aplicative ale profesorilor universitari români, fraţii Corneliu şi Octavian Stănăşilă (de la Universitatea Politehnică Bucureşti – n.red.), care dovedesc teoretic şi experimental că în mediul înconjurător zac, într-adevăr, energii infinite, comori pe care fizicienii şi inginerii din viitor, şi chiar din timpurile noastre, le pot culege (vezi cartea autorului Corneliu Stănăşilă, „Energie curată, ieftină şi multă”, aflată în majoritatea bibliotecilor din România). La prima vedere pare un mister, respectiv o fantezie obţinerea energiei din oceanul atmosferic şi/sau acvatic, prin separarea energiilor unor purtători infinitezimali consideraţi până acum inabordabili. Traducerea în practică a soluţiilor stipulate implică oameni de decizie fermă în domeniul folosirii banului public. Realizarea practică nu este, până la urmă, chiar atât de costisitoare, importantă fiind dorinţa şi voinţa ca atare pentru a realiza „un brand de ţară”, mai onorabil decât povestea contelui-vampir Dracula.
Iar dacă este vorba despre confruntările de viitor în domeniul producţiei de energie şi, mai ales, a celei electrice, cred că trebuie să avem în vedere energia gravitaţională (dincolo de aria centralelor hidroelectrice), date fiind recentele realizări ştiinţifice, privitoare la identificarea experimentală a undelor gravitaţionale (care ar putea ajuta la stabilirea naturii antigravitaţiei) şi a bosonului Higgs (după numele fizicianului englez Peter Higgs – n.red.) – „particula lui Dumnezeu”, în limbaj jurnalistic. În acelaşi context se înscrie energia nucleară de fuziune (în curs de realizare fiind prima centrală electrică prin fuziune nucleară din lume de la Cadarache, Franţa, la care şi România este coinvestitor), energia antimaterie, energia vrill (este un cuvânt tibetan, care defineşte forţa vieţii – n.red.) ş.a., surse energetice ale viitorului, unele dintre acestea fiind socotite astăzi drept literatură SF.
Toate acestea se constituie într-un set de soluţii care ne pot face să fim optimişti în raport cu viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat, privind foamea de energie. Pentru zilele noastre, care ne afectează buzunarul în legătură cu creşterea costului energiei (KWh, Gcal, mc de gaz metan etc.), importantă rămâne înlăturarea risipei de orice natură materială, reciclarea a tot ce poate fi refolosibil, dezvoltarea surselor „verzi” de energie, măsuri liber alese, dar ferme privind utilizarea raţională a resurselor energetice de care dispunem, începând cu cele clasice (ce ne-au mai rămas) şi terminând cu inclusiv procesarea deşeurilor.
Este timpul la care ţara, inclusă în CE, să-şi elaboreze şi să-şi definitiveze o strategie energetică în viziune europeană şi să-şi clarifice pe deplin conceptul de „independenţă energetică”, în viziune modernă, de colaborare internaţională, prin egalitatea producţie-consum şi nu numai în viziunea îngustă de „insularizare”, prin deconectarea de la sistemul energetic internaţional, cel puţin al ţărilor grupate în CE.
Înclin să cred că este necesar a reanaliza rezervele de cărbune de care dispunem şi a adopta o decizie practică şi raţională privind închiderea unor mine de cărbune şi trecerea în conservare a unor centrale termoelectrice sau electrice cu termoficare, aşa cum este cazul actual al CET Suceava. În acelaşi context, viaţa ne impune să reactualizăm, în viziune modernă, planul de dezvoltare şi sistematizare a reţelei hidrografice din România, pentru combaterea calamităţilor naturale, privind inundaţiile şi seceta, inclusiv cu valorificarea potenţialului hidroenergetic aferent acolo unde este cazul. În măsura în care CE îşi organizează sectorul de cercetare-proiectare şi dezvoltare tehnologică, prin colaborare directă şi concretă cu CE se impune a ne reorganiza, dezvolta şi moderniza sectorul cercetării fundamentale şi, mai ales, aplicative în domeniile ce vizează producţia, transportul şi distribuţia energiei, indiferent de formă, înlăturând iniţiativele ce s-au dovedit şi se dovedesc a fi cu totul neindicate (vezi centrala electrică concepută a funcţiona pe şisturile bituminoase de la Anina, care stă ca un martor incontestabil ale unei gândiri cu totul iraţionale, precum şi aventura combătută de specialişti reputaţi în geologie, aceea a aşa-numitelor „gaze de şist”). Fără îndoială că dezvoltarea şi modernizarea energetică se impune a fi făcută sistematic, inclusă în perspectiva viitorului ţării, care implică un răspuns cât mai realist la întrebarea: „România, încotro?”.
ROMULUS SFICHI
Comentarii