> Gheorghe Flutur: Aceasta va realiza şi implementa politica de dezvoltare turistică a destinaţiei, inclusiv politica de marketing
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat că în şedinţa plenului CJ Suceava din 3 februarie va fi supus dezbaterii şi aprobării un proiect de hotărâre prin care să se aprobe participarea CJ Suceava ca membru fondator al Organizaţiei de Management al Destinaţiei Bucovina.
„Preocupările constante ale CJ Suceava în domeniul dezvoltării economice a judeţului duc la canalizarea atenţiei către principalele domenii de activitate în care judeţul nostru excelează. Fără îndoială, domeniul turismului este unul dintre ele, destinaţia turistică Bucovina fiind una de top la nivel naţional, atât la capitolul infrastructurii turistice specifice, cât şi la circulaţia turistică înregistrată” consideră Gheorghe Flutur.
Potrivit şefului administraţiei judeţene, în ultimii ani, la nivel european, tot mai pregnant s-a impus conceptul de organizaţie de management al destinaţiei turistice, ca un model de parteneriat public-privat care permite armonizarea politicilor publice şi ale celor provenite din zona antreprenoriatului, într-un cadru reprezentativ şi unitar, în vederea dezvoltării şi valorificării potenţialului turistic al destinaţiei.
El a subliniat că, la nivel naţional, preocuparea autorităţii centrale din domeniul turismului pentru elaborarea cadrului general al organizaţiilor de management al destinaţiei turistice s-a concretizat, încă din martie 2020, prin raportul „Operaţionalizarea unei reţele de Organizaţii de Management al Destinaţiei Turistice (OMD) în România”, care a fost întocmit cu sprijinul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), împreună cu reprezentanţii Comisiei Europene.
Astfel, o serie de recomandări din respectivul raport au fost preluate şi au stat la baza propunerilor înaintate în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, componenta „C11. Turism şi Cultură” .
Preşedintele CJ Gheorghe Flutur a mai arătat că implementarea conceptului de OMDT va permite realizarea activităţilor de planificare strategică şi dezvoltare durabilă a turismului, cu implicaţii directe în creşterea circulaţiei turistice, a volumului de încasări din turism atât la nivel local, regional, cât şi naţional.
„Prin înfiinţarea Organizaţiei de Management al Destinatiei Bucovina, se urmăreşte coalizarea tuturor organizaţiilor şi factorilor interesaţi pentru dezvoltarea, valorificarea potenţialului turistic şi coordonarea destinaţiei turistice cu scopul de a realiza şi implementa politica de dezvoltare turistică a destinaţiei, inclusiv politica de marketing” a mai declarat Gheorghe Flutur.
El consideră oportună realizarea unor demersuri pentru participarea Consiliului Judeţean Suceava ca membru fondator la înfiinţarea „Organizaţiei de Management al Destinaţiei Bucovina”. Biroul turism (CNIPT) din cadrul Consiliului Judeţean Suceava va identifica viitorii asociaţi care vor face parte din OMD Bucovina. (N.B.)

























Comentarii