Mereu am fost convinsă că Dumnezeu nu trebuie să se uite pe gaura cheii pentru a te cunoaşte. Mereu înţeleg şi îndrăznesc să spun că Dumnezeu îmi cunoaşte sufletul cu toate culmile şi văile, de vreme ce mi-a scos întotdeauna în cale oameni frumoşi care îmi bucură zilele. Oameni precum Eugen Dimitriu, cronicarul oraşului Fălticeni, oameni precum Sofia Vicoveanca, doamna cântecului popular, oameni precum Vladimir Găitan, iar lista poate continua. Auzisem multe lucruri lăudabile despre profesorul Constantin Târziu din Horodnicenii Sucevei, îl întâlneam deseori în scrierile domniei sale publicate de cotidianul “Crai nou”, dar nu-l cunoşteam. Asta până într-o zi dintr-un decembrie trist pentru mine, când a sunat telefonul…
Modest, aşa cum sunt toate minţile inteligente, omul acesta emană o căldură care te cucereşte încă de la primul dialog. Iar pasiunea dumnealui pentru istorie îl înconjoară ca o aură menită să ne îndemne să descoperim noi şi mereu interesante adevăruri. Eu sunt onorată ca un om atât de citit, de instruit ca dl prof. Constantin Târziu să-mi încredinţeze reflecţiile sale. Probabil a făcut-o din încredere, probabil Dumnezeu a hotărât că trebuie să-l cunosc. Constantin Târziu, neobositul, aduce în faţa cititorului pasionat de istorie întâmplări reale cu “Oameni care au fost”, întâmplări însumate într-un material intitulat “Reflecţii”, apărut la Editura Accent Print din Suceava. Cele 28 de articole, majoritatea au fost publicate în cotidianul “Crai nou” pe parcursul anului 2021, iar în carte se regăsesc într-o firească ordine cronologică.
Protagoniştii scrierilor domniei sale sunt oameni ai satului de odini-oară, deprinşi cu munca gliei şi pricepuţi în toate cele, de la a doftorici animalele din bătătură (Ambrozie Apopei cu baba sa Anica), până la a “meşteri” practici populare precum descântecele, farmecele şi multe altele (Baba Munteanului), dar şi cunoscuţi slujitori ai culturii româneşti şi universale: “Controversatul Panait Istrati”, “Cum poţi afla dacă ai tuberculoză?” (rânduri dedicate lui Nichifor Crainic), “Niccolo Paganini – un muzician posedat?” (stigmatizat de semeni datorită înfăţişării sale negeneroase), “Ciudatul duel al poetului Alexandr Sergheevici Puşkin”. Chiar dacă despre “Evita Peron – doamna speranţei” s-au scris peste douăzeci şi cinci de cărţi, şi autorul nostru se opreşte preţ de câteva rânduri asupra destinului acestei femei faimoase. Sunt încântată să descopăr în această carte frânturi de mitologie răsfrânte în folclorul nostru: “Sân Petru de iarnă”, patronul lupilor, şi “Para comorilor” din Horodniceni. Aşa cum într-o galerie de artă poţi descoperi portrete în ulei, aici descoperim portrete în cuvinte. Galeria de portrete se întregeşte cu “Un erou uitat”, Irimia Petru, “cel mai grozav luptător din cadrul Regimentului 16 Fălticeni”, cât şi de “Sabatai vi – un sfânt amăgit sau un şarlatan?”. După cum nu poate fi vorba de nicio umbră de mirare, istoria sălăsluieşte în această carte ca o înmănunchiere omniprezentă de locuri, oameni şi fapte: “Lepanto – 1571”, “Sângerosul an 1907”, “Coaliţia de la Mazar Paşa”.
Nici comunismul fanatic cu slujitorii săi groteşti nu poate fi trecut cu vederea, intenţia autorului fiind aceea de a învăţa cu toţii din marile şi dureroasele greşeli ale istoriei, pentru ca ele să nu se mai repete nicicând: “Din vremea cotelor”, “Vladimir Ilici Lenin şi Biserica Ortodoxă Rusă”, “Revoluţia culturală din Republica Populară Chineză”, “Jian Qing (Măr albastru) – soţia lui Mao Zedong”, “Sinistra doamnă Nexhmije Xoxha”. Pentru noi, femeile, este dureros să ştim că se nasc surate de-ale noastre care înlocuiesc feminitatea şi gingăşia cu pofta bolnavă de putere şi setea de sânge. Perseverent scormonitor în analele istoriei, Constantin Târziu ne prezintă date şi momente, dar trece cu pricepere orice eveniment descris prin filtrul minţii sale. De asemenea, fin observator al vremurilor trecute, dar şi al celor actuale, nu poate fi impasibil la ceea ce se întâmplă sau ni se întâmplă: “Un punct de vedere. În ce lume trăim, ce ţară este aceasta?”, “De-ale vieţii”, “Mulţumiri celor care mi-au salvat viaţa”.
Am spus şi altădată, copilăria este bijuteria de la gâtul vieţii. Copilul de ieri era fascinat de poveştile cu Feţi-Frumoşi şi eroi fabuloşi, după cum mărturiseşte însuşi autorul. Copilul de ieri aduna în sufletul său istorioare auzite la oamenii din sat. Încă de atunci era tras de nişte fire nevăzute către istorie. Aşa se face că într-o zi, cam prin clasa a IV-a, fuge împreună cu un coleg de la ora de lucru manual ca să viziteze castelul de la Rotopăneşti al boierului armean Anton Goilav (“Din viaţa de şcoler”). Trecând din încăpere în încăpere, cei doi copii sunt fascinaţi, iar sufletul le este cuprins de mirare, bucurie, mister. Din păcate ne este dat să facem cunoştinţă cu un învăţător tiran, brută renumită pentru felul în care îi bătea pe şcoleri, până ce aceştia se scăpau pe ei sau se umpleau de sânge.
Citind această carte te laşi cuprins în curgerea ei domoală şi sfătoasă, protagoniştii şi întâmplările relatate stârnesc curiozitatea şi o alimentează până la ultima pagină. Constantin Târziu ştie, ca orice om care gândeşte cu profunzime că “Omul e ceva nedesăvârşit care tinde necontenit la ceva mai bun şi mai mare decât el însuşi”.
LENUŢA RUSU, Fălticeni
Comentarii