Cel dintâi pictor al Bucovinei secolului al XIX-lea, Epaminonda Bucevschi

„Enciclopedia Bucovinei”, operă fundamentală pentru istoria Bucovinei, datorată cărturarului de elită Emil Satco şi fiicei sale Alis Niculică, în volumul unu (A-F), la pagina 298, ne oferă importante date biografice despre Epaminonda Bucevschi Anibal, născut la Iacobeni, districtul Câmpulung la 3 martie 1843 şi decedat la 13 februarie 1891, absolvent al Semiarului Teologic din Cernăuţi (1863-1867). A studiat la şcoala unor mari artişti vienezi K. Arend, A. Feuerbach şi V. Fuhrlide.

După călătorii de documentare în Germania, Italia, Franţa, în 1872 Academia de Belle Arte din Viena îi acordă locul I pentru cele mai bune studii. Un an mai târziu devine membru al Societăţii „Albrecht Dürer” din Viena; devine „pictor la modă” în oraşul muzicii care era Viena acelor ani, deschizându-şi acolo un atelier de pictură. Era prieten cu Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu, Teodor V. Ştefanelli, studenţi la Viena; Mitropolitul Silvestru Morariu îi oferă postul de diecezan, Epaminonda Bucevschi lucrând la decoraţiunile exterioare de la Putna, în vederea celei dintâi manifestări politice a românilor bucovineni din anul 1871. Epaminonda Bucevschi pictează şi restaurează zeci de biserici din Bucovina: Ilişeşti, Pârteştii de Jos (catapeteasma).

Epaminonda Bucevschi, a fost cuprins în lucrarea lexicografică din Lipsca cu o notă biografică relativ amplă în anii 1868 – 1874; era şi atunci bine protejat ca pictor de cezar, de Mitropolitul Silvestru Morariu-Andrievici; este premiat pentru pictura sa de evocare istorică.

În Paris, domnea în pictură Gustave Courbet, care lupta contra manierelor academismului în artă; la fel se manifesta şi Eduard Manet. Bucevschi a vizitat Parisul, dar rămâne fidel artei tradiţionale, pictând figuri (bisericeşti sau laice dar mai ales ale demnitarilor bisericii).

Portretul marelui Ştefan cel Mare poartă pecetea unei mâini şi a unui suflet de ar-tist binecuvântat de Dumnezeu şi repezintă una din „valorile tezaurului artistic românesc” (Petre Luţa în revista Bucovinei Nr. 3 III, 1943, Cernăuţi).

Originalul portretului lui Ştefan cel Mare poate fi văzut la „Episcopia Română” şi nu din Roma, cum eronat scria recent o publicaţie de artă din Cernăuţi. I se datorează în mare măsură stabilirea adevărului în cazul stabilirii chipului real al domnitorului Ştefan cel Mare pe baza iconografiei din Tetraevengheliarul de la Humor şi din bisericile ctitorite de voievod. A trezit gustul pentru artele plastice în mediul bucovinean; lucrări semnate de Epaminonda Bucevschi se află în muzeele din Suceava, Câmpulung Moldovenesc, la Fundaţia Culturală „Leca Morariu”, dar şi-n biserici din satele bucovinene Ilişeşti, Pârteştii de Jos (catapeteasma bisericii mari din centrul satului, veritabile opere de artă).

Din câte se ştiu despre Epaminonda Bucevschi, cel puţin unul din adevăruri şi cred cel mai important este acela că lui îi datorăm sinteza multor opinii ale vremii despre cel mai autentic chip al marelui voievod al cărui chip original poate fi ad-mirat în catedrala episcopală din Roman.

Opera pictorului este ilustrată în Revista Bucovinei, Pagini contemporane, Pagini comemorative, Artişti plastici din Bucovina, Memoria Dornelor, Oameni de seamă (în Enciclopedia Bucovinei), Personalităţi bucovinene (teza de doctorat Oana Hrişcă) şi coperta Monografiei Pârteştii de Jos.

Pictează la Palatul Mitropolitan din Cernăuţi, lucrări semnate de el se află în muzeele din Suceava, Câmpulung Moldovenesc, la Fundaţia Culturală „Leca Morariu”; Catedrala ortodoxă din Zagreb (Serbia) şi catapeteasma închisorii din Suceava.

Din prietenia lui Epaminonda Bucevschi cu băieţii preotului din Pârteştii de Jos a rezultat realizarea iconostasului bisericii mari, adevărată catedrală din Pârteştii de Jos.

Sunt altare şi catapetesme în cele mai umile sătişoare bucovinene în care cele două arte se îngemănează, sub protecţia mitropolitului Silvestru. În Viena se decide pentru a zugrăvi în culori cu rugăciuni catedrale din Zagreb. Tot atunci se decide pentru chipul lui Ştefan cel Mare pentru a cărui barbă „se sfădeau gata să se ia la cuţite” membrii ai Academiei Române. Epaminonda Bucevschi l-a scos pe Ştefan cel Mare şi l-a zugrăvit din nou pe pereţii Episcopiei din Roman.

„Convorbiri literare” din 1941 evidenţiază „cordiala generoasă, arboroşeană” prietenie între Epaminodna şi Ciprian Porumbescu în anii 1853 – 1883; „Familia”, revista lui Iosif Vulcan, publica fotografii după tablourile lui Epaminonda Bucevschi.

Pânzele pictorului Bucovinei puteau fi admirate în casele arhimandritului Ştefanelli, a dnei Grigoroviţa, a dnei Ciupercovici, a dlui consilier aulic Vasile Morariu, a dr. Gheorghian, a lui Isopescu şi în muzeele ţării; portretele lui Ştefan cel Mare atrăgeau atenţia ca şi cel al mitropolitului Silvestru (1873).

Din Viena se mutase la Cernăuţi dedicându-se şi mai mult artei bisericeşti, mai ales după ce zugrăvise catedrala sârbească din Agrom, bisericile din Rădăuţi şi Iaşi.

Epaminonda Bucevschi munceşte tot mai mult, până la epuizare, pentru a satisface toate solicitările, încât la 3 februarie 1891 cel dintâi pictor bucovinean a trecut la cele veşnice, cortegiul funerar avându-l în frunte pe mitropolitul Silvestru, cel care l-a apreciat şi ajutat, gândind că pictura este cultivarea artei frumosului care nu totdeauna se împacă cu cerinţele bisericii. Epaminonda Bucevschi a izbutit să împace arta lumească cu cea bisericească; în arta lumească, Epaminonda Bucevschi preferă subiectele naţionale: „Expoziţia Bucevschi” organizată la Cernăuţi în 1920 oferă, între altele, „Mica buchetieră” în costum naţional, cu un surâs naiv şi sfială, cu un bucheţel de flori din luncile noastre (cu ciuboţica cucului); tabloul numit „Doina”, cu chipul fetei cu cofiţa de apă la izvor, înconjurată de pădure, a fost remarcat încât „Glasul Bucovinei” din 1920 elogia aceste creaţii.

Pictează de asemenea mai multe portrete, printre care şi pe cel al episcopului Da-niel Vlahovici al Bucovinei. Trece la cele veşnice într-o zi geroasă de 13 februarie 1891 şi se află înmormântat în Cimitirul Central din Cernăuţi. Realizează şi o mulţime de icoane, cea mai re-prezentativă fiind aceea înfăţişându-l pe Iisus în Duminica Tomei. Această icoană are o istorie însem-nată, de aceea şi trebuie menţionată şi reţinută. Icoana este achiziţinată, contra cost de un tânăr de numai 24 de ani din Cernăuţi, în anul Domnului 1875. În ziua în care a fost vândută capodopera, Eminescu se afla în casa bunului său prieten Epaminonda şi ţine să-l felicite pe cumpărător spunându-i: „Tinere, bună alegere ai făcut!”. Peste ani, mai exact în perioada prigoanei bolşevice, această icoană a făcut o minune, scăpând de la deportare o familie din Basarabia. Icoana, având dimensiunile de 1,25/0,80 m, se găseşte şi astăzi în casa din Bucureşti a urmaşilor familiei salvate de la deportare!

Potrivit datelor oferite de biobibliografiile dedicate lui Epaminonda Bucevschi, a-cesta ar fi zugrăvit peste 40 de iconostase în bisericile din Vicovul de Jos, Straja, Bilca, Moldoviţa, Stupca, Poiana Stampei, Gura Humorului, Iaslovăţ, Frătăuţii Vechi, Bălcăuţi, Pârteştii de Jos, Suceava, Bălineşti, Ilişeşti, etc.

În muzică, Eusebie Mandicevschi, editorul lui Haydn, Schubert, Beethoven şi Brahms, îl onora din partea Academiei de Arte din Viena; românul era în glorie, se afirma feciorul de popă moldovean care pictase „Dante în exil” şi „Bachanal”.

La Tişăuţi şi Comăneşti, fraţii Bucevschii veneau adesea.

A fost asemuit cu Theodor Aman, cu toate că arta sa era aşa de risipită şi necunoscută. La Ilişeşti, fraţii Bucevschi au fost preoţi, iar unul din ei a ajuns egumen la Mănăstirea Neamţ.

Criticii de artă spun că Epaminonda Bucevschi nu e mai prejos de Gh. Tatarescu (1813-1888), Constantin Leeca (1810-1887), Mişu Pop (1821-1892).

Pictorul catedralei episcopale sârbeşti din Zagreb e una din dovezile celebri-tăţii pictorului la vremea sa.

Altarul bisericii din Pojorâta merită un popas pe drumurile noastre.

În „Un secol de arte frumoase în Bucovina”, Editura Muşatinii 2007, de Valentin Ciucă care a fost membru al Societăţii Artiştilor şi Amicilor Artelor Plastice din Bucovina, şi în „Enciclopedia Bucovinei” se face referire pe larg la pictorul bucovinean; acestea sunt două surse importante de documentare.

La începuturi, doar revista teologică „Candela”, în 1891, într-un articol scris de I.G. Sbiera, iar mai apoi, în 1908, preotul Eusebie Soroceanu, în „Glasul Bucovinei” scriau pe larg despre Epaminonda Bucevschi, încă puţin cunoscut atunci.

M-am gândit să scriu aceste rânduri despre Epaminonda Bucevschi din mai multe motive:

1. În volumul „Pictori şi sculptori din Bucovina”, între cei 32 „Amici ai Artelor”, apărută în Ed. Muşatinii în 2009, Epaminonda Bucevschi nu este menţionat;
2. În capitolul cărţii pregătită pentru tipografie, un capitol „De ce îndrăgim Bucovina” ar fi loc şi pentru Epaminonda Bucevschi;
3. Informându-mă cât de cât, am aflat că „Enciclopedia Bucovinei” (Emil Staco şi Alis Niculică) oferă destule informaţii despre „cel dintâi pictor al Bucovinei”, dar voiam şi mai mult;
4. Biserica Mare din Pârteştii de Jos, deşi în cărţile citite nu scrie că are catapeteasma atât de frumos lucrată, este opera lui Epaminonda Bucevschi.

Epaminonda Bucevschi nu s-a prea ferit de frumosul feminin; era un om de societate („Das Herr” îi zicea menajera Iosefina).

Un om tânăr, înalt, frumos la chip, nu şi-a făcut vreodată un autoportret; peisajul, la Epaminonda, juca un rol secundar. Răpus de tuberculoză, Anibal Bucevschi s-a stins pe 13 februarie 1891 la nici 48 de ani (Anibal era numele de artist).

Iosefina, menajera sa, după moartea pictorului, pleacă la Viena cu tablourile iubitului ei…

În ceasurile ultime de viaţă ale pictorului încă lucid, asistat de prietenii săi bucovineni, el lasă domnişoarei Iosefina obiectele din atelier şi locuinţă în locul simbriei pe ultimii 18 ani, cât l-a îngrijit, şi mobilierul. Iosefina a păstrat şi luat cu ea tablourile, lăsând cu greu câte ceva din ce a considerat că e moştenirea sa.