Reşedinţa mitropoliţilor Bucovinei şi Dalmaţiei. Cel mai faimos monument al oraşului Cernăuţi este, fără îndoială, ansamblul arhitectural al fostei reşedinţe a Mitropoliţilor Ortodocşi din Bucovina şi Dalmaţia, construit în 1864-1882 de arhitectul Josef Hlavka. Eparhia bucovineană a apărut după anexarea Bucovinei la Austria (1775), când episcopia de la Rădăuţi a trecut la Cernăuţi. Parohia şi mănăstirile locale au fost unite în Episcopia Cernăuţi-Bucovina a Mitropoliei Karlovac (Biserica Ortodoxă Sârbă). Ca urmare a unor reforme administrative ulterioare, eparhia sârbilor ortodocşi din Dalmaţia a fost anexată la eparhia bucoviniană. Episcopia Bucovinei şi-a schimbat statutul şi a ajuns la nivelul unei mitropolii cu subordonarea a două episcopii în Bucovina şi Dalmaţia (în prezent, sudul Croaţiei). În 1860, împăratul Franz Joseph a aprobat cererea lui Eugen Hacman, episcop al Bucovinei (1835-1873), iar apoi arhiepiscop de Cernăuţi şi mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei (ianuarie-martie 1873), pentru construirea unui complex de reşedinţă episcopală.
Proiectarea a durat trei ani, iar construcţia 18 ani şi a fost finanţată de Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina. Estimarea costului preliminar al construcţiei a fost de 721.521 florini.
Arhitectul J. Hlavka a proiectat un ansamblu netradiţional, interpretarea artistică a faţadelor reşedinţei find rezolvată în stil bizantin şi neo-maur. Arhitectul a planificat să construiască trei clădiri separate – clădirea metropolitană cu capela lui Ioan de la Suceava şi două laterale, în dreapta seminarul teologic cu biserica, iar în partea stângă, clădirea mănăstirii, toate acestea urmând să creeze un ansamblu unic. În partea din spate a clădirii principale a reşedinţei, în 1876-1878, a fost amenajat un parc peisagistic de 8 hectare. La 29 iulie 1882, după finalizarea parcului, ansamblul a fost sfinţit de mitropolitul Silvestru Andreievici-Moraru.
Reşedinţa Mitropoliei din Cernăuţi este cel mai expresiv ansamblu al epocii istorismului din Bucovina, un exemplu de neegalat al sintezei artelor şi al îmbinării tendinţelor europene cu tradiţiile regionale. În noiembrie 1918, ca urmare a destrămării monarhiei austro-ungare, nou formatul Congres general român al Bucovinei a proclamat anexarea Bucovinei cu capitala în Cernăuţi la România. Mitropolitul Vladimir Repta a pierdut titlul austriac de „Mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei” şi a devenit „Mitropolitul Bucovinei şi al Hotinului”. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, un incendiu major a distrus, în 1944, structurile de acoperiş ale clădirii metropolitane.
Incendiul a afectat, de asemenea, podeaua, coloanele de dolomită, picturile murale şi decoraţiunile interioare. În februarie 1945, reşedinţa a fost luată sub protecţia statului (Ucraina ca parte a Uniunii Sovietice) ca un monument arhitectural de importanţă locală (şi din 24 august 1963 este un monument arhitectural de importanţă naţională). Monumentul a fost parţial restaurat de autorităţile sovietice în anii 1949-1951 şi transferat în folosinţa Muzeului de Stat din Cernăuţi. În 1955, ansamblul arhitectural al Reşedinţei Mitropoliţilor Bucovinei şi Dalmaţiei a fost transferat la Universitatea de Stat din Cernăuţi.
Biserica seminarului găzduia în perioada sovietică centrul de calcul al universităţii, cu instalarea unuia dintre primele calculatoare sovietice „Minsk-4” (prototipul calculatorului modern). În 1993, Facultatea de Filosofie şi Teologie a fost redeschisă, ceea ce a dus la crearea unui departament teologic.
Biserica universitară a primit statut stauropegic (subordonare canonică directă către patriarh). La 28 iunie 2011, la cea de-a 35-a sesiune a Comitetului UNESCO, ansamblul arhitectural al reşedinţei a fost inclus pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Potrivit site-ului Face-news.ua, Universitatea din Cernăuţi este printre primele cinci cele mai originale universităţi din lume în ceea ce priveşte arhitectura. (Bucpress.eu).
Gara. În urmă cu 155 de ani, la 1 septembrie 1866, locuitorii din Cernăuţi au întâmpinat primul tren Liov – Cernăuţi la gara feroviară recent construită. Prima gară feroviară, conform lui R. Kaindl, a fost construită în 1856-1866. Punerea în funcţiune a căii ferate a contribuit foarte mult la dezvoltarea industrială a oraşului. Clădirea primei gări feroviare a existat un timp relativ scurt, căci la începutul secolului al XX-lea s-a pus problema construirii unei clădiri noi. Cerinţa de a construi o nouă gară a fost dictată de faptul că vechea gară nu mai putea face faţă fluxului tot mai mare de pasageri. Autorităţile locale au depus eforturi considerabile pentru ca noua gară să fie construită conform celor mai noi tehnologii şi tendinţe arhitecturale. Construcţia gării a fost supravegheată de arhitectul din Cernăuţi Moritz Elling. Gara a fost inaugurată la 30 noiembrie 1909. Faţada principală a clădirii are o lungime de 151 metri. Noua construcţie a costat oraşul 1381 de mii de coroane. Gara din Cernăuţi este un exemplu tipic al stilului Art Nouveau vienez, iar proiectul clădirii este atribuit lui însuşi Otto Wagner, deşi unele surse menţionează numele lui Moritz Elling. Arhitectura gării, sincronizată cu ultimele tendinţe europene ale vremii, transformă clădirea din Cernăuţi într-un adevărat simbol al progresului oraşului de la începutul secolului XX. Faţadele adoptă un stil Art Nouveau specific perioadei, care geometrizează limbajul clasic, în cazul respectiv în forme simplificate şi masive, dând acestei clădiri note funcţionale legate de evoluţia civilizaţiei tehnologice de la începutul secolului al XX-lea. Spaţiul interior a fost împărţit în următorul fel: în centru se afla o mansardă masivă de tip turn, care combină intrarea şi holul. Pe ambele părţi clădirea este împărţită în încăperi suplimentare pentru călători, sub formă de pavilioane separate. După construcţia noii gări feroviale, a fost înfiinţată o nouă stradă care a fost numită Vokzalnaya (strada Gării), astăzi strada Yurii Gagarin. De-a lungul istoriei sale, clădirea gării nu şi-a schimbat funcţia. (Bucpress.eu)
Comentarii