Rămân veşnice aceste cuvinte, nicicând nu le-am contestat şi cu atât mai mult în aceste timpuri n-am motiv de tăgadă pentru spusele înţeleptului cronicar Miron Costin că „nu sunt vremile sub cârma omului, ci bietul om sub vremi”. Totuşi, în ultimii doi ani, când timpul ne apasă rău de tot, observăm un fenomen uluitor: există ceva care iese de sub vremi. Nici nu ştiu cum să-l numesc pe acest „ceva”, deoarece am în vedere cărţile, apărute în perioada pandemiei. Nu pot să le numesc „lucruri”, căci ele, cărţile, îmi sunt ca fiinţe vii. Numai ele îmi aduc puţină mângâiere şi speranţă, alungând disperarea din pustiul zilelor şi nedormitelor nopţi petrecute în captivitatea unui virus în continuă modificare. Cărţile ies de sub vremuri, trec frontiere, înfruntă restricţiile impuse de pandemie. Nu poate fi ţinut în izolare tot ce e valoare a spiritului, tot ce e creaţie, implicit cărţile, căci fiecare presupune un efort spiritual, conţine o fărâmă din sufletul celui care a scris-o. Cunosc aceasta din propria-mi experienţă. Bunăoară, nu numai eu, dar şi alţi invitaţi din nordul Bucovinei n-au putut trece vama pentru a fi prezenţi la ediţia a VII-a a Salonului Internaţional de Carte „Alma Mater Librorum”, organizat de Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, dar cărţile noastre au ajuns şi au devenit cunoscute participanţilor.
Nu doar pentru noi, cei care nu putem trece prin vămi am organizat Salonul de Carte Românească la Cernăuţi, ci pentru că aceste saloane internaţionale s-au înscris în cronica vieţii culturale a intelectualilor români din Cernăuţi ca o valoroasă tradiţie. Dar, mai ales, pentru că aici e mai mare nevoia, mă încumet să cred şi dragostea de carte (ceea ce ne lipseşte, întotdeauna e mult mai dorit), am înfruntat dificultăţile din procesul de organizare.
Cu lacrimile cerului, cu florile dragostei pentru Eminescu şi limba noastră…
Înainte de deschiderea Salonului la Palatul Naţional, în spaţiul Bibliotecii Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română din Cernăuţi, am ţinut să ne strângem la monumentul patronului nostru spiritual, Mihai Eminescu. Or, de la cine dintre muritori şi nemuritori am putea lua astăzi, ca şi ieri, mai multă lumină şi dragoste de carte?! Având alături oaspeţi dragi din România – pe stareţa Mănăstirii Voroneţ, stavrofora dr. Gabriela Platon, scriitoarea Doina Cernica şi preşedinta Fundaţiei Culturale „Leca Morariu”, dna Maria Olar, ambele de la Suceava, pe susţinătoarea Salonului, doamna Consul General al României la Cernăuţi, Irina Loredana Stănculescu, ne-am pornit cu bucurie şi mulţumire sufletească pentru reuşita unui bun început. La monumentul lui Eminescu însă ne-am întâlnit, de fapt nu prima dată, cu tristeţea. În locul trandafirilor în trei culori lăsaţi pe postament cu puţin timp înainte, de Ziua Naţională a României, am găsit o panglică roşie şi una bicoloră legate la picioarele poetului. Cum să credem că florile ce le aducem la monument sunt furate de nişte oameni amărâţi care vor să-şi câştige pentru o pâine, când găsim asemenea semne evidente?
Şi mai trist este că rămânem fără limba română în şcoli, această durere fiind oriunde cu noi, cu atât mai mult atunci când ne adunăm în jurul cărţilor, scrise de români din acest spaţiu, editate în oraşul nostru, unde limba română nu mai este la ea acasă. După cum s-a văzut la acest Salon, în ultimii doi ani la Cernăuţi au apărut multe cărţi în limba română ale autorilor noştri. Nu zic că n-are dreptate exigentul critic literar Ştefan Hostiuc când susţine că nu putem vorbi de literatură în nordul Bucovinei, că nu mai avem scriitori din generaţia tânără şi chiar poeţii dispar. Scriitorii dispar, cărţi, însă, nu încetează să apară – monografii ale satelor, culegeri de publicistică, plachete de versuri. Trecând peste valoarea lor artistică, cred, totuşi, e bine că mai există dorinţa de a scrie, de a ne lăsa numele pe o carte, iar timpul va alege ce merită să rămână. Mai rău e că începem să nu ştim pentru cine scriem, cui vom lăsa această avere, dacă nu vom mai avea şcoli cu limba română de predare?! În cele în care formal se mai păstrează statutul de odinioară, majoritatea disciplinelor se predau în limba de stat, bibliotecile din comunităţile româneşti dispar, fiind închise pe motivul că autorităţile locale nu dispun de finanţe pentru întreţinerea lor. E paradoxal că mai sunt oameni care nu se lasă pradă disperării, că mai apare câte o bibliotecară din satele româneşti cu rugămintea la scriitorii din România, după cum mi-a spus prietena Doina Cernica, să le dăruiască literatură pentru copii.
Ca un izvor cu apă sfinţită, vin cărţile mănăstirii
Trecând la partea plină a paharului, m-am bucurat că, în sfârşit, s-a împlinit ce-am pus la cale cu doamna Alexandrina Cernov, directoarea Editurii „Alexandru cel Bun”, chiar din primele zile ale inaugurării Palatului Naţional după completa-i renovare. Propunerea de a continua împreună valoroasa tradiţie iniţiată de dumneaei şi a organiza un nou salon internaţional de carte românească, luând, alături de Agenţia BucPress, ca partener şi Biblioteca Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, mi s-a lipit de inimă. Aşadar, dumneaei a venit cu experienţa şi asigurarea cheltuielilor financiare, eu – mai mult cu entuziasmul şi dorinţa de a îmbogăţi fondul de carte al bibliotecii. Ar fi cu dreptate s-o numim printre organizatori şi pe dna Irina Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuţi, pentru susţinerea acordată, dar şi pentru încurajarea ce-a vibrat în mesajul de salut şi pentru atenţia faţă de oamenii scrisului, dintre care doi, Dragoş Olaru, specialist în arhivistică, şi Vasile Carlaşciuc, jurnalist, şi-au primit la deschiderea Salonului Diplomele de Excelenţă, acordate cu prilejul Zilei Naţionale a României.
Dacă e să comparăm cu ediţiile precedente, mai ales cu primele saloane, aceasta, a opta la număr, a fost mult mai modestă. Am în vedere, în primul rând, numărul participanţilor din România, care în anii buni, de până la pandemia covidului, veneau cu mare bucurie la Cernăuţi. Or, saloanele de carte care au avut loc la Cernăuţi ofereau în primul rând participanţilor din România posibilitatea de a aduce seturi de cărţi pentru şcoli, grădiniţe de copii, instituţii de învăţământ superior. Benefic pentru încurajarea scrisului în acest spaţiu urgisit de istorie, pentru prosperarea culturală, era şi schimbul de opinii pe marginea cărţilor apărute. De vreo doi ani, suferă oamenii, suferă şi cărţile, îndeosebi cele pe suport de hârtie. Parcă nu era de-ajuns că ele sunt strâmtorate de noile tehnologii electronice, dar a dat şi această pandemie ce-i ţine pe oamenii scrisului mai departe unul de altul.
Măcar din aceste considerente putem spune că a opta ediţie a salonului şi-a câştigat un plus de valoare. Am avut norocul de a le avea cu realizările editoriale din ultimii doi ani pe sucevencele Doina Cernica, scriitoare şi publicistă, şi Maria Olar, preşedinta Fundaţiei Culturale „Leca Morariu”. Şi ne-a mai dăruit Dumnezeu o bucurie: să deschidem salonul cu binecuvântare de la Sfânta Mănăstire Voroneţ, maica stareţă a Sfintei Mănăstiri Voroneţ, stavrofora dr. Gabriela Platon venind nu numai cu cuvânt de rugăciune, ci şi cu desaga plină de cărţi. E şi aceasta o tradiţie înrădăcinată cu mai bine de un deceniu în urmă, monahiile Elena Simionovici şi Gabriela Platon participând la cele mai importante manifestări naţionale, desfăşurate la sediul Societăţii „Mihai Eminescu” şi la redacţia ziarului „Zorile Bucovinei”. De fiecare dată au fost însoţite de scriitoarea Doina Cernica, un fidel cronicar al obştii monahale Voroneţ, mirific mediu intelectual şi de cultură duhovnicească. Am acasă şi la Biblioteca Societăţii „Mihai Eminescu”, toate cărţile maicii Elena, preşedintă de onoare a Societăţii Scriitorilor Bucovineni şi membră a Uniunii Scriitorilor din România, prima ucenică a condeiului din obştea monahală a Voroneţului, după cum a numit-o prima stareţă a reînfiinţatei Mănăstiri, măicuţa stavroforă Irina Pântescu. De data aceasta, maica Elena n-a putut trece graniţa, dar au trecut cărţile ei, cea mai recentă fiind consacrată împlinirii a 30 de ani de la reînfiinţarea Mănăstirii. În acest chenar aniversar se încadrează şi volumul semnat de Carmen Cornelia Balan „Stavrofora Irina Pântescu, întâia Stareţă a Mănăstirii Voroneţ – biografie interpretativă”. Prin grija de a ne aduce lumină, a ajuns la Cernăuţi şi o impresionantă donaţie din partea Editurii „Crimca” a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor – cărţi ale ÎP Sale Arhiepiscopul Calinic. Vorbind despre aceste cărţi, monahia dr. Gabriela Platon n-a amintit de lucrări ale sale, una din cele mai importante fiind „De la mărturia vechilor greci la mărturisirea patristică” –valoros studiu despre temele iconografice în pictura exterioară a Bisericii Sfintei Mănăstiri Voroneţ.
Doina Cernica, fidelă tradiţiei, a venit cu cărţi despre ce-i este mai scump şi drag: să călătorească şi să povestească, să depene poveşti despre ce-i văd ochii, ce-i bucură inima. Trei cărţi pentru trei aniversări, cărţile destinului, aş zice: „Mierla neagră pe zăpada albă, Poveşti ţinându-se de mână cu surorile lor” (o carte a prieteniei pentru că poveştile sunt traduse în câteva limbi europene şi în japoneză de prietenii autoarei); „Neaua ninge la Betleem” şi „Hänsel şi Gretel în Pădurea Luminoasă”, Editura Muşatinii, Suceava, 2020. Ultimele două ne îndeamnă să pornim la drum spre orizonturi îndepărtate.
Şi dacă oamenii scrisului din nordul Bucovinei se consacră mai mult publicisticii, fiind şi aceasta o cauză că nu avem cărţi de literatură artistică, acest gol a fost completat la Salon de o carte de zile mari a scriitoarei Niadi Cernica, doctor în filosofie. E un volum extraordinar, ca formă şi conţinut, apărut la Tipo Moldova, Iaşi, 2021, în colecţia Opera Omnia, care include patru romane: Indiile greşite. În timpul fratelui. Cartea sorţilor. Amore, more, ore, re. Datorită lui Niadi Cernica am avut prilejul să îmbogăţim profilul Salonului şi cu Dătătorul de nume. Eseuri de literatură şi filosofie.
A lipsit de astă dată Ioan Muscalu de la Iaşi, autor de romane istorice, unic şi formidabil prin felul nu numai de a le scrie, ci şi a declama pagini numeroase ca pe o scurtă poezie. Cărţile sale au ocupat două rafturi în biblioteca noastră, iar dna Alexandrina Cernov ar fi vorbit până-n noapte şi tot ar mai fi avut ce spune despre opera literară a scriitorului ieşan care până acum a fost ca un simbol al saloanelor de la Cernăuţi. Îl aşteptăm să vină cu „Năframa Albă”, romanul care ne lipseşte şi ne provoacă să-l parcurgem până la ultima pagină.
N-au ajuns la Cernăuţi, dar au fost cu noi invitaţii de la Mănăstirea Putna, susţinători ai saloanelor precedente. Evocând marcarea a 150 de la Marea Serbare de la Putna, dna Alexandrina Cernov a evidenţiat contribuţia Mănăstirii Putna la întregirea tezaurului de carte în acest an aniversar, precum şi la continuitatea idealului Unirii. În setul de cărţi primit în dar de la stareţul Melchisedec, invitaţii la sărbătorirea evenimentului jubiliar au găsit excelentul Album „Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni”, revista „Cuvânt către tineri”, care găzduieşte şi autori din nordul Bucovinei, precum şi altele ce mărturisesc şi îndeamnă la continuitatea unui ideal. La capitolul cărţilor de pe tărâmuri sfinte, cu o modestă contribuţie s-a încadrat scriitoarea Maria Toacă, venind cu două mici volume – Ştefan cel Mare din poveştile tatei şi Din toată inima pentru Voroneţ.
Ne găsim şi noi printre continuatori? Avem curaj, suntem vrednici să continuăm idealul românilor din Bucovina în perioada stăpânirii austriece? Provocate şi de alte cărţi, cele din lumea laică, s-au încins discuţii aprinse, mai ales, în jurul acestor întrebări. Un posibil răspuns ne dau cărţile lansate la Salon, îndeosebi cele două volume editate prin osârdia dnei Maria Olar, care readuc în actualitate sacrificiile lui Leca Morariu pentru perenitatea valorilor Bucovinei – Iraclie şi Ciprian Porumbescu. Sensibilă la valorile veritabile, dna Maria Olar a stăruit să aducă şi cartea lui Ilie Torouţiu, Pe aici a trecut un bucovinean, editie îngrijită de prof. Oltea Preluca.
Dragoş Olaru, cu Mesaje din trecut, prezentată şi cu alte ocazii pe o notă majoră, după cum o merită, de Ştefan Hostiuc, s-a făcut cunoscut departe de hotarele Cernăuţiului. Ne-am bucurat să-l avem printre noi pe scriitorul Vasile Tărâţeanu, cu o lucrare ce a reuşit s-o realizeze înainte de a-i fi afectată starea de sănătate – „Flori din grădinile iubirii”, din manuscrisele preotului Visarion Puiu, martir al închisorilor comuniste din România. Preotul Visarion Puiu, născut pe meleagurile noastre, şi-a făcut studiile la Cernăuţi, iar mai târziu a fost ucenicul Mitropolitului Visarion Puiu. Recenta realizare editorială a lui Ştefan Hostiuc, Mihai Jar – primul director al primei şcoli româneşti din centrul civic al oraşului Cernăuţi (1991-1999) – a generat duioase amintiri, conturând un adevărat recviem pentru cel care a fost şi a rămas în memoria comunităţii Mihai Jar, dar şi discuţii aprinse despre starea învăţământului în limba română, tonul fiind dat de discursul lui Eugen Patraş, vicepreşedinte al Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”.
Sentimente de recunoştinţă, marcate de mândrie pentru studenţii săi, foşti absolvenţi ai Catedrei de Filologie Română şi Clasică, astăzi posesori ai unor viguroase condeie a exprimat profesorul dr. Ilie Popescu, prezent cu un set de cărţi proprii, cea mai recentă fiind Omul e un miracol al miracolelor. Şi dacă tot am ajuns la miracole ce ni se dau de la Dumnezeu prin suferinţă, îmi exprim şi eu recunoştinţa faţă de preşedintele Societăţii „Golgota” a Românilor din Ucraina, Vasile Rauţ, pentru cuvintele frumoase pe marginea volumului ce l-am editat în anul curent, „Neamul nostru de martiri”.
Credeam că ne vor şterge lacrimile, dar şi mai mult ne-au înduioşat melodiile Carolinei Jitaru, pe versurile „Poem bucovinean” şi „Urătură pentru Ţara Fagilor” de Grigore Bostan, chitara ei măiastră readucându-l din eternitate pe unul din cei mai valoroşi poeţi, dar şi prozatori ai Bucovinei. Natalia Camelia Proţiuc, implicată activ la organizarea salonului şi ca membră a colectivului Editurii „Alexandru cel Bun”, ne-a dăruit o rază din misterul Crăciunului, vestind venirea colindătorilor, aşa cum veneau în timpuri mai bune de altădată.
Românii din Mahala nu uită că o carte i-a făcut cunoscuţi lumii
A doua zi Salonul de Carte Românească, deschis la Cernăuţi, la Palatul nostru Naţional, şi-a găsit loc de cinste la Biblioteca din comuna Mahala. Am ales cu doamna academician Alexandrina Cernov să ne oprim la Casa de Cultură din Mahala, pentru că aici există şi mai rezistă un adevărat rai al cărţilor, privegheate de bibliotecara Mariana Boiciuc, dar, mai întâi de toate, pentru că o avem de prietenă, susţinătoare şi întotdeauna gazdă primitoare pe Elena Nandriş, animatoarea vieţii culturale nu doar la vatra ei străbună, ci, pot spune fără rezerve, şi în întreaga comunitate românească din nordul înnegurat al Ţării Fagilor. Deşi ne cunoaştem de-o viaţă şi am făcut bătături la picioare pe drumurile spre Mahala, de fiecare dată mă întorc cu noi vorbe de luat aminte – din cântecele auzite de la tinerele talente cultivate de Elena Nandriş, din înţelepciunea şi rugăciunile oamenilor mai în vârstă. De data aceasta am reţinut: „De 550 de ani suntem români prin dovezi documentare, însemnaţi în cronici, şi aşa vom rămâne mai departe”; „Când ni se închide gura, vrem să strigăm mai tare”; „Cântăm despre ce ne doare”; „Sfânta noastră Bucovină, Dumnezeu să-ţi dea lumină”; „Cântă cucu la fereastră, va veni şi vremea noastră”; „Cântă cucu prin poene, au venit ucrainenii/ au intrat la noi în casă şi-şi bat joc de limba noastră”… Acest imn al Ţării Fagilor, „Cântă cucu-n Bucovina”, despre care se spune că a fost scris de Constantin Mandicevschi pentru festivităţile de comemorare a 400 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare, asemenea unei fiinţe vii mereu creşte, fiecare generaţie mai adaugă ceva din frământările şi lacrimile sale la durerile cântate de cuc prin pădurile Ţării Fagilor. În unison cu gândurile noastre s-a regăsit la Mahala şi diplomatul Dan Constantin, ministrul plenipotenţiar al Consulatului General al României la Cernăuţi, prezent la salon cu mulţumiri pentru românii care păstrează şi înmulţesc valorile naţionale, precum şi cu asigurări că Bucureştiul se interesează de comunitatea istorică din nordul Bucovinei şi susţine eforturile pentru a ne păstra limba şi identitatea.
Dar să revenim la cărţi, căci ele au tronat în această zi. Îmi apare simbolică întâmplarea de a bate la uşa raiului cărţii din această comunitate chiar de Sfânta Sărbătoare a Intrării Maicii Domnului în Biserică, praznic ţinut cu evlavie de bunii creştini din Mahala. Dumnezeu ne dăruie lumina şi prin cărţi, edificatoare fiind deschiderea salonului cu prezentarea de către scriitoarea Doina Cernica a cărţilor Mănăstirii Voroneţ, nelipsite în biblioteca din Mahala. Şi ultimul volum „Stavrofora Irina Pântescu, întâia stareţă a Mănăstirii Voroneţ”, „o carte neobişnuită despre o personalitate neobişnuită”, editată către împlinirea a 89 de ani ai măicuţei, a ajuns de mai înainte aici, între Voroneţ şi satul de martiri Mahala existând un temeinic pod de dragoste creştină. Din partea sa, Doina Cernica a dăruit cititorilor câteva cărţi de poveşti şi cele ale periplului prin locuri sfinte, momentul fiind prilejuit şi de apropierea sărbătorilor Naşterii Mântuitorului, care ne îndreaptă spre purificare spirituală.
Doamna Maria Olar, ocrotitoarea şi valorificătoarea arhivei cărturarului Leca Morariu, şi-a deschis larg sufletul, vorbind despre această valoroasă familie de bucovineni, care se aliniază în rândul ilustrei dinastii a Nandrişilor. Nu puteam să nu vin şi eu cu câteva cuvinte despre o carte foarte scumpă şi despre autorul ei drag sufletului meu – „Cunoaşterea de sine, de la raţiune la credinţă” a regretatului Gheorghe Nandriş. Am fost printre primii ei cititori, în format online, când autorul doar visa s-o vadă tipărită pe hârtie. Dar poate o vede din ceruri, căci după cum mi-a scris cu puţin înainte de a fi chemat la Domnul, şi-a dorit foarte mult să ajungă la inima cititorului şi să fie înţeles.
O prestanţă cu totul deosebită la acest salon „călător” a avut-o profesoara din Proboteşti, Tatiana Tutunaru Bârzu, cu două monografii – una despre istoria şcolii locale şi „Proboteşti, file de letopiseţ”, scrisă în comun cu Teodor-Cătălin Budacă, preot din Racovăţ, un sat de dincolo de hotarul ce-a trecut prin inima românilor din Proboteşti, lăsându-i înstrăinaţi la o margine de ţară. Cu studii filologice, având şi facultatea de geografie, dar, principalul, iubindu-şi sincer baştina, profesoara Tatiana Tutunaru Bârzu a realizat o lucrare de mare valoare pentru istoria localităţilor româneşti din actuala regiune Cernăuţi. Prin mărturii documentare, destinele unor oameni concreţi, autoarea a conturat nu numai tragedia satului natal, ci şi suferinţele unui neam urgisit de istorie. E un subiect trăit şi suferit din plin de copilul exilului, fostul profesor universitar, dr. Ilie Popescu. Ascultând-o, dumnealui şi-a exprimat mândria că a avut asemenea studenţi ca dna Tatiana Tutunaru şi ca Ştefan Hostiuc, prezent în calitatea-i de critic şi istoric literar, însă mai mult ca fiu al acestui sat. În calitate de om al locului şi cunoscător excelent al istoriei comunei, Ştefan Hostiuc intervenea cu completări la subiect, fiind nevoit spre final să răspundă la întrebarea cu ce va contribui la apropiatul jubileu de 550 de ani de la atestarea comunei Mahala. Poetul popular Dumitru Zaidel, şeful căminului cultural de la Ostriţa, a şi răspuns deja cu o plachetă de versuri patriotice, multe răsunând ca nişte litanii din inima unui om care suferă, trăieşte intens drama neamului său. A fost o întâmplare fericită pentru el propunerea prietenului românilor bucovineni, Cristian Marinescu de la Turnul Severin, de a-i aduna într-o plachetă respiraţiile lirice, postate în spaţiul virtual.
Vedem că există şi chiar persistă la Mahala o continuitate a dragostei pentru cuvântul scris, preluată de la fraţii Nandriş, de la sora lor Aniţa, simpla ţărancă, a cărei carte „20 de ani în Siberia. Destin bucovinean”a fost tradusă în limbi de circulaţie europeană şi premiată de Academia Română. „Noi preţuim cartea, pentru că o carte ne-a făcut cunoscuţi lumii întregi”, aceste cuvinte ale Elenei Nandriş, rostite la deschiderea salonului confirmă pentru a câta oară adevărul că numai ce e scris nu se uită. Este cam aceeaşi ce a spus laureatul Premiului Nobel Gabriel Garcia Marquez că „Viaţa nu este cea pe care ai trăit-o, ci aceea pe care ţi-o aminteşti şi cum ţi-o aminteşti spre a o povesti”. La Mahala, viaţa de azi, viaţa de ieri, nu este doar povestită, ci şi cântată. Cu fruntea sus pentru ŢARĂ şi pentru NEAM, a început vremea colindelor. Tinerele voci cântă ce le este drag şi oamenii buni deschid fereastra, deschid uşile, deschid inimile, să intre colindătorii, crezând neclintit că „Va veni şi vremea noastră”.
MARIA TOACĂ
Cernăuţi
Comentarii