Cenaclul literar “Nicolae Labiş” de la Fălticeni

La Fălticeni mereu se întâmplă lucruri notabile. La Fălticeni cultura înfloreşte şi dă roade, nu doar acum, că tocmai ne-am luat la revedere de la toamnă, ci anotimp după anotimp. De curând, în oraşul livezilor de meri a luat naştere un cenaclu literar care şi l-a ales, prin vot deschis, pe Nicolae Labiş drept patron spiritual.

Recent, la Muzeul de Artă “Ion Irimescu” s-a desfăşurat cea de-a treia întâlnire a cenaclului, adunând laolaltă oameni iubitori de carte, condeie tinere sau mai cu experienţă. În deschiderea şedinţei de care facem pomenire au fost prezentate statutul asociaţiei “Nicolae Labiş” şi regulamentul cenaclului de către prof. Constantin Bulboacă, preşedinte şi moderator, apoi majoritatea celor prezenţi a citit din propriile creaţii, dialogul fiind constructiv şi plin de căldură colegială. S-au bucurat de aprecieri şi poezia, şi proza.

Despre poezie putem spune că a încântat sufletul şi mintea celor de faţă cu metafore bine meşteşugite de către Ana Maria Murariu (slujitoare talentată a cuvântului, laureată la Festivalul-concurs “Nicolae Labiş” 2021), Georgiana Gabor (profesoară cu dar şi har care a insistat pe atragerea tinerilor spre cenaclu), Cristina Bărăscu (cea care ne-a convins că “noiembrie vindecă”), Maria Creţu (mesageră a doamnei Margareta Labiş, sora poetului, aceasta bucurându-se că la Fălticeni fiinţează un cenaclu care poartă numele poetului de la Mălini) şi Mihaela Pînzaru (prezentându-ne o foarte reuşită traducere din limba franceză a poemului “Pianul lui David” de Jean Perrot).

Proza scurtă a fost adusă în atenţia tuturor de prof. Saveta Vărăreanu, cea care ne-a emoţionat cu cei “50 de bani cât miliarde”, împărtăşindu-ne din experienţa dumneaei de dirigintă la o clasă de liceu, apoi de Vasile Moroşanu şi Călin Dănilă care au citit, la rându-le, din creaţiile proprii, ilustrând în faţa noastră două stiluri diferite: schiţa şi eseul modern al neadaptatului social.

Ziua s-a încheiat frumos, aşa cum ne-am şi aşteptat de altfel, în acorduri dulci şi sprinţare de flaut, de aceasta fiind răspunzător prof. Nicolae Creţu, cel care a interpretat “Scena pastorală” de Petre Elinescu.

Trebuie să menţionăm că la şedinţa de cenaclu au mai participat activ domnii Costică Varganici, Alexandru Varganici, Gabriel Todică (vicepreşedintele cenaclului) şi Alexandru Cojocariu (secretar).

Fie ca aceste întâlniri lunare să dăinuie în timp, cu multă sănătate şi inspiraţie pentru toţi iubitorii de cuvânt!

LENUŢA RUSU,

Fălticeni

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI