Vatra Dornei

Poliţia Animalelor a emis 17 ordine de plasare pentru bovine lăsate să se „plimbe” pe străzi

> Proprietara acestora a fost amendată şi imobilizată, din cauza comportamentului său agresiv

Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor al IJP Suceava au emis ieri, 2 noiembrie, 17 ordine de plasare pentru tot atâtea bovine lăsate nesupravegheate pe străzile din municipiul Vatra Dornei.

Proprietara vacilor este o localnică de 67 de ani.

Ea a refuzat să-i însoţească pe poliţişti la sediul poliţiei, fiind recalcitrantă.

Astfel, arată IPJ Suceava, poliţiştii au fost nevoiţi să aplice forţa şi să o imobilizeze pe femeie, care a fost amendată în acest sens cu 1.000 lei. O altă amendă, de 3.000 lei, a fost aplicată în baza Legii privind protecţia animalelor.

IPJ Suceava a precizat că cele 17 bovine (dintre care doar 3 crotaliate) urma să fie preluate conform ordinelor de plasare de unitatea contractantă din cadrul Consiliului Judeţean Suceava şi transportate la un centru specializat.

De menţionat că această problemă nu este una nouă. Locuitorii din Vatra Dornei au mai adresat sesizări Poliţiei cu privire la femeia de 67 de ani care-şi lăsa bovinele „să pască” pe străzile municipiului. În perioada august – octombrie a.c. ea a mai fost amendată de două ori.

Poliţiştii susţin că au instruit femeia cu privire la zonele extravilane permise pentru păşunat şi efectele juridice ale lăsării nesupravegheate a animalelor pe drumurile şi în spaţiile publice. (N.B.; Foto: Facebook/Primăria Vatra Dornei)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI