În organizarea DGASPC Suceava

Luna performanţei pentru copiii şi tinerii din sistemul de protecţie

> „În ciuda tuturor obstacolelor şi traumelor pe care le-au suportat în copilărie, aceştia au reuşit să obţină rezultate deosebite” subliniază directorul executiv Georgeta Nadia Creţuleac

Începând cu 2018, prin organizarea campaniei „Susţinem performanţa”, aflată, în acest an, la a IV-a ediţie, pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava, septembrie este luna performanţei.

Potrivit unui comunicat de presă semnat de directorul executiv Georgeta Nadia Creţuleac, proiectul a vizat scoaterea în evidenţă a performanţelor copiilor şi tinerilor din sistemul de protecţie, care, „în ciuda tuturor obstacolelor şi traumelor pe care le-au suportat în copilărie, au reuşit să obţină rezultate deosebite”. Aceasta cu ajutorul nemijlocit al personalului în grija căruia se află, dar şi al cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar care îi sprijină în evoluţia şi parcursul lor şcolar şi le recunosc şi încurajează performanţele. Prima ediţie a campaniei a avut loc în anul 2018, iar în 2020, „chiar dacă a fost an pandemic”, proiectul a fost derulat online. În 2021, grupul-ţintă a fost format din copiii care au absolvit clasa a V-a şi până la cei cu bacalaureat, dar şi din tinerii care urmează studii postliceale la zi sau care sunt studenţi/masteranzi la o instituţie universitară, în regim de zi. Astfel, au fost selectaţi 87 de copii şi tineri din centrele rezidenţiale ale DGASPC Suceava, dar şi din cadrul organizaţiilor acreditate, respectiv din Aşezământul „Sfântul Ierarh Leontie” Rădăuţi, Casa de tip familial „Preot Mihai Negrea” Vatra Dornei, din asistenţă maternală, precum şi din plasament simplu, în familii cu sau fără grad de rudenie. Tinerii şi copiii au fost premiaţi pe secţiuni, respectiv pe „învăţământ”, „arte”, „sport” şi „cazuri deosebite”. În sprijin au venit sponsorii asociaţiilor „Licuricii fericiţi”, „Bucovina art consult”, Asociaţia „Rădăuţiul civic”, „Lust expert”, Fundaţia „Te aud” România, HHC România, Asociaţia Culturală „Sfântul Dosoftei”, asociaţiile „SEVA” şi „Multicare”, dar şi persoanele fizice George Boşca, Mihaela Bivol, Stan Alexandra, Maria Todereanu, Ovidiu Obreja, cât şi altele, care au preferat să rămână anonime.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI