Nu am cum să concurez cu Televiziunea Literară a lui Eugen Ungureanu în relatarea mea despre „Toamna bacoviană” 2021, o ediţie atât de specială prin confluenţa aniversărilor pe care le-a sărbătorit, 140 de ani de la naşterea lui George Bacovia, 50 de ani de la faimoasa omagiere a lui Bacovia de către întregul Bacău sub bagheta poetului Radu Cârneci şi 30 de ani de la înfiinţarea Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor conduse atunci de Eugen Uricaru, dar mă încumet să consemnez ceea ce uneori scrisul poate să surprindă mai bogat decât imaginea: emoţia, emoţiile. Or emoţiile au început privind chiar întâlnirea noastră de la primirea invitaţiilor semnate de Valentin Ivancea, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, şi de Dumitru Brăneanu, preşedintele Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România: Oare vremurile (stăpânite de corona virus) nu vor fi împotriva noastră ca anul trecut?
Dar iată-ne, joi, 16 septembrie 2021, în grădina Casei Memoriale „George Bacovia” Bacău ca în grădina raiului, cu soarele verii coborând printre frunzele copacilor, îndulcindu-le umbra, încălzind puternic aerul şi luminându-ne chipurile. Ne bucurăm, ne salutăm, prieteni, cunoscuţi, ştiuţi numai din vedere, ca nişte fraţi reîntorşi acasă, în concediu, din ţări străine. Apoi, brusc gânditori, coborâţi înlăuntrul nostru, printre amintiri şi temeri privind viitorul, ne strângem în dreptul măsuţei cu cele de cuviinţă, lumânări, colac, vin, la slujba de pomenire a celor plecaţi dintre noi crescând Filiala Bacău a U.S.R. din cer, suspinând tăcuţi la fiecare nume, între care şi sucevenii Ion Cozmei şi Ion Prelipceanu, şi făcându-ni-se dor de Calistrat Costin, prezenţă glumeaţă şi gravă deopotrivă, a cărui preşedinţie a acoperit cea mai lungă perioadă din istoria Filialei. „Veşnică pomenire!”, spune cântat preotul Cornel Paiu. „Veşnică pomenire!” suntem în rânduri ca nişte raze, palmă de suflet, palmă de suflet, iar pe colacul urcând spre boltă, spre zenitul ei, coboară deopotrivă din coroanele copacilor şi din tării funigei subţiri, care ne leagă puternic de cei care nu mai sunt, de cei de sus.
Aroma de pâine bună a colacului se înstăpâneşte peste grădină, în vreme ce Dumitru Brăneanu adaugă celor zece toamne bacoviene de care s-a ocupat de la 130-a aniversare a naşterii Poetului şi pe cele, începând cu legendara sărbătorire din 1971, desfăşurate prin grija revistei „Ateneu”, şi cele două ediţii Bacfest ale criticului literar Adrian Jicu, „foarte reuşite”, şi unele şi altele, „păcat că nu au continuat”, un buchet mai mare de manifestări, înţelegem, este un buchet mai frumos: „Liderul spiritual al Bacăului merită!” Atunci, în 2011, „am avut şi trofeu, şi medalii, acum barem trofeu să fi avut”, dar tot e bine – suntem cu toţii de acord şi preţuim sprijinul Consiliului Judeţean Bacău – că am izbutit să ne vedem şi să vorbim, şi să recităm, să-l omagiem pe Bacovia. Şi să cântăm! completează chitara şi glasul lui Florin Ţuţuianu şi în valurile fierbinţi ale acestei zile de vară indiană cântecele sale ne poartă spre ani în care eram cu toţii mai tineri. Iar, făpturi celeste, Bacovia, Sergiu Adam, Calistrat Costin se apropie cu paşi neauziţi să-l asculte şi să se asculte, odată cu piesele pe versurile lor.
Au ceva de spus despre Bacovia şi despre ei, doresc să recite din Bacovia şi din versurile proprii Petruş Andrei, Petrache Plopeanu, Ecaterina Petrescu Botoncea, Dumitru Alexandru, Dorina Stoica, Ticu Leontescu, Emilian Marcu, cântece, recitări, punctate de Dumitru Brăneanu cu citări din cartea „Existenţa poetică a lui Bacovia” de Svetlana Paleologu Matta, care valorifică primul doctorat consacrat Poetului încă în timpul vieţii lui, carte adusă în orizontul interesului public de traducătoarea sa din franceză, poeta, eminescologul Lucia Olaru Nenati, şi tipărită pentru prima dată în România sub auspiciile „Toamnei bacoviene” 2012. Din momentele acestui interval al după-amiezii, consemnez şi salutul cu care Dumitru Brăneanu îl primeşte pe universitarul Ioan Dănilă, redactor al revistei „Ateneu”, ca mesager al lui Alecsandri, „astfel că şi celălalt lider spiritual al Bacăului este cu noi”, şi intervenţia lui Viorel Savin despre întemeierea Filialei Bacău, cu ajutorul lui Eugen Uricaru, care „după Zaharia Stancu, a ştiut cel mai bine să fie preşedintele tuturor scriitorilor, spre deosebire de astăzi”. Interval încheiat de recitalul din Bacovia al actorului Valentin Branişte (Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău), într-o manieră nonşalantă, originală, care ni-l propune pe Poet într-o adolescenţă-tinereţe insurgentă, zeflemitoare, aşa cum poate retractilul, interiorizatul Bacovia şi-ar fi dorit să le trăiască în ochii colegilor săi.
Ne urează bun venit în grădina Casei Memoriale Bacovia, care face parte din patrimoniul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, managerul acestuia, artista plastică Mariana Popa. Şi ne invită şi la manifestările dedicate sărbătoririi lui George Bacovia la 140 de ani de la naştere organizate de instituţia sa: expoziţia de portrete Bacovia a pictorului Dionis Puşcuţă în casa memorială, expoziţia de fotografie artistică a lui Ovidiu Ungureanu, „I-auzi corbii”, de la Muzeul de Artă, şi expoziţia dedicată portretului lui Bacovia la Galeriile Alfa, avându-l curator pe VEM (Victor Eugen Mihai). De asemenea, la Centrul Cultural „George Apostu” Bacău al Ministerului Culturii, suntem aşteptaţi la vizionarea filmului „Solitar” de actorul Sorin Postelnicu, omagiu adus creaţiei bacoviene, urmat de o dezbatere. Invitaţia ne face plăcere, deşi este limpede că nu vom putea să ajungem peste tot, după cum place această unire de forţe scriitoriceşti, artistice, intelectuale la Bacău pentru omagierea lui Bacovia, în ciuda apăsării, când vizibile, când invizibile, a greutăţii pandemiei.
Casa în care Bacovia şi-a petrecut 22 de ani de viaţă este aşezată cu faţa spre apus. Pe lângă ea curge, mărginită de zidul clădirii vecine, intrarea în grădina largă cu gard de lemn. Prin această intrare precum gâtul unui balon de sticlă din laboratorul de chimie, apar mereu alte persoane, poate la curent cu evenimentul, poate atrase de poemele, mărturisirile amplificate de microfon. Pentru zece-doăzeci de minute, Dumitru Brăneanu se alătură rândurilor lor, lăsând măsuţa profesorului Grigore Codrescu, prezent în programul „Toamnei bacoviene” cu lansarea cărţii sale „Charles Baudelaire după 150 de ani” (ediţia a II-a revizuită), Rovimed Publishers, cu o postfaţă semnată de Gheorghe Iorga. Despre carte, autor vorbesc Ioan Culiţă Uşurelu – „critic, scriitor de care trebuie să se ţină cont”, Petruş Andrei – „critic incomod”, „merită felicitat pentru efortul său şi pentru un Baudelaire alt-fel”, Petre Isachi – „eliberarea lui Bacovia din paradigma baudelairiană şi din paradigma simbolismului” ar putea să constituie substanţa următorului volum al lui Grigore Codrescu, „oricum o temă de cercetat”. Aprecierile îi fac bine distinsului profesor (cui, nu?!), dar mai puternică este emoţia stârnită de lecţiile ţinute aici, în luminişul din faţa copacilor, când încă se mai afla la catedră.
Fireşte, multe ar mai fi de povestit, aproape orice intervenţie înseamnă, indiferent de temă, şi amintiri personale privind cărţi şi întâmplări din cărţi şi din viaţă, astfel că în căldura încă tinerească a amiezii lunecând neobservat spre seară, Grădina Bacovia se preschimbă într-un uriaş Han al Ancuţei, uriaş nu prin dimensiuni, ci prin voluptatea rememorării, prin mulţimea glasurilor. Iar acordarea Premiilor Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumele publicate în anul 2020 nu modifică deloc situaţia, aşa că ne mulţumim doar să le consemnăm: Premiul Opera Omnia – Viorel Savin, Premiul pentru Critică şi Eseu – Gheorghe Iorga (volumul „Despre ce vorbeşte Lucreţiu când vorbeşte despre plăcere”), Premiul pentru Proză – Gheorghe Mocanu (trilogia „Din umbra munţilor”), Premiul pentru Poezie – Paul Blaj („Opera poetică”), Premiul pentru Debut – Mihnea Cătălin Ivancea („Drumul către tinereţe”, povestiri). În mod exceptional, mai este acordat un premiu în contul zilei care urmează, din categoria premiilor speciale ale „Toamnei bacoviene”, Premiul „Sergiu Adam” – medicului chirurg prozator Daniel Gabriel Arvătescu din Roman.
Cum intrarea în Casa Memorială „George Bacovia” pentru vizionarea expoziţiei de portrete ale Poetului se face doar în grupuri de maximum cinci persoane, grădina continuă să freamăte, să vorbească, să şoptească. O lăsăm în urmă, nerăbdătoare, intru împreună cu Niadi printre cei dintâi. Trecem cu pas alert (nu suntem prima oară aici după refacerea casei) prin odăile înşirate una după alta până în pragul salonului, odaia cu ferestre şi la stradă, fosta stradă a Liceului, astăzi George Bacovia. O panglică de pluş ne barează intrarea, dar ne permite cuprinderea expoziţiei pictorului Dionis Puşcuţă „Bacovia. Portret”. Pe mobilier, pe pian, pe suporturi, capul Poetului în zece tablouri, care par mai multe, dacă unghiul din care le priveşti şi te privesc cuprinde şi reflectarea lor în vreuna din oglinzile cu apă mişcătoare, cu apele mişcate de cele trei ferestre înalte, cuprinzătoare, luminoase, într-o lumină coexistând cu umbrele care îi ocrotesc chipul şi-i adâncesc sau îi alină părelnic suferinţa, chinul interior. Izbânda artistului este tulburătoare şi în grădină palmele frunzelor o aclamă tăcut.
Ziua de 17 septembrie, ziua naşterii lui George Bacovia, începe pentru scriitorii reuniţi de sărbătoare în sala mare a Consiliului Judeţean Bacău. Am venit cu toţii cu ultimele noastre cărţi (cărţi scrise în singurătăţile în care ne-a aruncat pandemia), cu revistele pe care le edităm, la care colaborăm. Scriitoarea Valeria Manta Tăicuţu spune câteva cuvinte despre cel mai recent roman al său, „Îngeri S.A.”, Edigraph, Buzău, 2021. Mai multe, şi toate elogioase, am auzit la telefon de la monahia Elena Simionovici, între primii săi cititori. Poetul Nicolai Tăicuţu, redactor la „Spaţii culturale”, revista care a instalat Râmnicu Sărat pe harta publicaţiilor literare şi culturale ale ultimelor două decenii, ne prezintă o interesantă statistică a colaborărilor. Auzind numărul semnăturilor mele, mă simt ca o premiantă. Ioan Dănilă răsfoieşte pentru noi revista „Ateneu” (director: Carmen Mihalache), fondată, cum bine se ştie, de George Bacovia şi Grigore Tabacaru, în 1925, numărul dublu iulie-august, oprindu-se aproape la fiecare titlu, fără să treacă, previzibil, peste binevenitele articole care pledează pentru reintroducerea gramaticii, alungată de 21 de ani din programa liceelor/claselor pedagogice şi a bacalaureatului.
Victoria Fonari, reprezentanta Chişinăului literar, de la care aflu că după recentele alegeri Uniunea Scriitorilor din Moldova îl are preşedinte pe poetul Teo Chiriac, este primită cu aplauze. Suspină, „De opt luni nu am mai fost fizic aici!”, apoi punctează evenimentele importante pentru sufletul şi scrisul ei, stingerea din viaţă a lui Nicolae Dabija, rămânerea „pe poziţii” a săptămânalului său, „Literatura şi Arta”, faptul că la rarele chioşcuri ale presei „dacă poţi să cumperi patru ziare, reviste – restul în limba rusă”, apariţia unei noi cărţi ale sale, „o carte mică de versuri scurte, frumos ornată de elevii Liceului de Artă din Chişinău” şi un jurnal al micului călător prin Chişinău. De asemenea, mărturiseşte la microfon, este încântată de revista „Bucovina literară” şi de prezenţa articolului său dedicat lui Mihai Cimpoi în primul număr pe acest an. E rândul meu să spun câteva cuvinte despre „Bucovina literară” (în 2022 va împlini 80 de ani de la apariţia la Cernăuţi), semnalând semnăturile membrilor Filialei Bacău a USR în primele două numere, cu un frumos poem de Ovidiu Genaru, în cel de-al doilea. Câteva cuvinte spun, din cele trei cărţi care mi-au apărut în anul 2020 la Editura Muşatinii Suceava, „Hänsel şi Gretel în Pădurea Luminoasă”, „Neaua ninge la Betleem” şi „Mierlă neagră pe zăpada alba. Poveşti ţinându-se de mână cu surorile lor”, despre aceasta din urmă, menţionând că primele mele poveşti au fost ascultate de Agatha Grigorescu Bacovia în cenaclul „George Bacovia” al unei case de cultură bucureştene, dar uitând de emoţie să pomenesc de premiul primit de la Universitatea din Augsburg – Germania şi să mulţumesc scriitorilor băcăuani, colegilor din Filială care au scris despre ele: Carmen Mihalache, Valeria Manta Tăicuţu, Marius Manta şi Cornel Simion Galben, aşa că o fac public abia acum. Câteva cuvinte despre cele mai recente cărţi ale sale spune şi Niadi Cernica, „Dătătorul de nume” (2020), eseuri de literatură şi filosofie, mai exact despre literatura filosofilor, şi despre volumul Opera omnia publicat de Tipo Moldova Iaşi, cu romanele „Indiile greşite”, „În timpul fratelui”, „Cartea sorţilor” şi „Amore, more, ore, re”, „romane mai vechi care astfel au devenit noi”.
Stan Brebenel îşi prezintă ultimele volume din ciclul dedicat „Şlefuitorilor de cuvinte”, volumul III – „O antologie a poeţilor români din afara graniţelor ţării” şi volumul IV – „O antologie a liricii feminine româneşti” (Teocora Buzău, 2020 şi 2021). „Recolta editorială” a Mioarei Bahna cuprinde trei cărţi, „Ipostaze ale scrisului românesc actual”, vol. II, o lucrare monografică, „Heraldice. În lumea cărţilor lui Radu Ciobanu” şi „un prim volum consacrat laureaţilor Nobel pentru Literatură”. De la Petruş Andrei primesc în dar ultimul număr al revistei despre care vorbeşte, „LiterClub”, cu trei cărţi noi pe copertă – „Vremea de sub gene” de Lina Codreanu, „Dăinuirea prin cuvânt (lecturi empatice)” de Petruş Andrei şi „Fragmentarium filosofico-teologic” de Theodor Codreanu, iar Emilian Marcu prezintă un poet din Slobozia-Amara, Tudor Amza, cu volumul „Câmpia de sub pleoape”. Viorel Dinescu recită una din substanţialul său volum „O sută şi una de poezii”, apărut în 2020 la Editura Academiei Române, ediţie îngrijită de Theodor Codreanu. Cornel Galben Simion, redactor-şef la periodicul „Cadran cultural” al Ansamblul Folcloric „Busuiocul”, care apare sub egida Consiliului Judeţean Bacău, „mai mult o revistă literară”, îi parcurge numărul din iulie-august 2021 şi ni se confesează: „ajuns la vârsta psalmistului”, şi-a încredinţat gândurile unui jurnal, „70. Pas cu pas”, apărut la Editura Amurg sentimental Bucureşti, 2021. Numărul participanţilor şi, deci, al vorbitorilor este mai mare, dar mă opresc aici, semnalând, în finalul întâlnirii, răscolitorul poem al lui Emilian Marcu, „Împărătescul drum”, dedicat celor pomeniţi ieri, celor care continuă să trăiască în sufletul nostru. Cum de dimineaţă, în cimitirul Bisericii Învierea Domnului, aprinsesem candele la mormântul surorii, artista plastică Dany-Madlen Zărnescu, îl ascult şi îl respir cu o lacrimă tăinuită sub pleoape.
Pe firul ei sidefat, merg împreună cu Niadi la Muzeul de Artă Bacău, pe holul căruia ne întâmpină, elegant expuse, câteva din lucrările lui Dany, intitulate „Sărbătoare”. În vecinătatea lor, o alta, de Ovidiu Ungureanu, ne invită la etaj, să-i vizionăm expoziţia de fotografie artistică „I-auzi corbii!”, şi aceasta un omagiu adus lui Bacovia la 140 de ani de la naştere: „Trec corbii… (…) Şi curg pe-nnoptat /Pe-un târg îngheţat. // Se duc pe pustii… /Pe când, de argint, /În amurg de-argint, /S-aprinde crai nou. //Pe zări argintii /În vastul cavou…” Corbii lui Ovidiu Ungureanu sunt mări de păsări negre care se îndepărtează pe valurile cerului. Au un aer enigmatic şi zbuciumat în zborul lor inexorabil dincolo de lume.
Imediat după prânz suntem invitaţi la sala „Ateneu” să ascultăm, să vorbim despre Bacovia în oraşul lui Bacovia, cum spune Dumitru Brăneanu, preşedintele Filialei noastre, căreia, mărturisea mai devreme, îi doreşte o monografie. Conferenţiază prof. Liviu Chiscop, autorul câte unei cărţi despre Bacovia la fiecare zece ani, căruia dimineaţă i-a fost lansată cea mai recentă, „Poetul Bacovia – eseuri analitice”. Câteva afirmaţii se reţin cu siguranţă: „Sărbătoarea lui Bacovia din 1971 – neegalată în istoria vieţii literare româneşti”; „«Plumb» este – după părerea mea – cea mai subtilă şi mai profundă artă poetică din literatura noastră”; „Bacovia este cel mai important poet pe tema morţii”; „Agatha a fost prima care a spus că Bacovia este un poet mare”; „Am scris cinci cărţi despre Bacovia în 50 de ani şi sper să continui în acelaşi ritm în următorii 50 de ani”. Din cele câteva intervenţii care au urmat conferinţei, le mai menţionez pe cele ale lui Vasile Proca, „Bacovia mi-a influenţat într-un fel destinul. Vă spun sincer, cu mâna pe inimă, că Bacovia este poetul meu preferat”, şi Ioan Dănilă, cu prezentarea ultimelor două numere din ultimii 4 ani ale revistei sale atipice, tematice, „Bacoviana”.
Prin ploaia măruntă, care când ne deschide, când ne închide umbrelele, ajungem, Niadi şi cu mine, la Galeriile Alfa. Sculptorul Gheorghe Zărnescu, de la care ştiam mai de mult despre insolita întreprindere a lui VEM (Victor Eugen Mihai) – propunerea, solicitarea şi adunarea de la lumea mare, prietenoasă, solidară a caricaturiştilor a unor portrete ale lui Bacovia – ni-l prezintă pe autorul extraordinarului demers şi custode al expoziţiei de grafică, pictură şi sculptură de aici. Din sutele de portrete primite în cei patru ani de materializare a ideii din peste cincizeci de ţări, sute, înrămate pe cheltuiala lui VEM, au plecat în instituţiile de profil din 14 oraşe din 13 judeţe (între care Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti şi Muzeul Naţional al Bucovinei din Suceava), dând posibilitatea organizării unor expoziţii şi a vernisajelor lor într-un „simultan” unic în România şi, cred, în Europa. Aici, la Bacău, în oraşul sărbătoritului, expoziţia ne apare gândită ca un eveniment complex, de vreme ce portretelor colecţionate de VEM le-au fost alăturate lucrări ale unor importanţi artişti aflate în zestrea Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău (Alexandru Gheorghiţă, Constantin Piliuţă şa.) şi ale unor cunoscuţi artişti ai Filialei Bacău a Uniunii Artiştilor Plastici din România (Mariana Popa, Dionis Puşcuţă, Marius Crăiţă Mândră ş.a.). Încercăm să vedem cât mai multe portrete, dar nu e simplu, tot Bacăul iubitor de artă pare prezent aici în frunte cu „ateneiştii”: directoarea Carmen Mihalache, Ştefan Radu, secretarul general de redacţie, redactorii Marius Manta, Violeta Savu, Dan Perşa, Ioan Dănilă, prezenţi deopotrivă pentru cofondatorul revistei, dar şi pentru colegul lor, criticul literar Adrian Jicu, cu rol principal în spectacolul vernisajului. Spectacolul, susţinut şi de actorul Bogdan Matei, şi de violonistul Cosmin Sipoş, îi antrenează şi pe participanţi, invitaţi, când unul, când altul să citească versuri din Bacovia de pe bileţelele pe care le primesc, unii, după primele cuvinte, descoperă că le cunosc şi le recită fără să mai privească în palma de hârtie. La sfârşit, Mariana Popa îl invită alături de ea şi de cei trei pe VEM, dar autorul acestui inegalabil spectacol plastic, nu are de spus decât trei cuvinte, „Bine aţi venit!”, lăsându-ne să-l privim în continuare pe Bacovia, să descoperim cum a fost simţit, închipuit de artişti de pe toate meridianele lumii. Da, dacă sărbătorirea lui Bacovia la 90 de ani de la naştere a rămas fără pereche până acum în viaţa literară românească, în viaţa plastică a 140-a sa aniversare va fi greu de depăşit: VEM va fi deacum multă vreme invocat ca Radu Cârneci de jumătate de secol. În orice caz, dacă în „Toamna bacoviană” 2021 s-ar fi acordat vreun trofeu, trofeu al imaginaţiei, al originalităţii şi amplorii omagierii lui Bacovia, al devotamentului şi al dăruirii pentru punerea în viaţă a unei idei, acesta i s-ar fi cuvenit, fără posibilitate de tăgadă, lui Victor Eugen Mihai – VEM.
Dintre participanţii la vernisaj, primul grup care părăseşte (cu părerea de rău a privitului nu îndeajuns) Galeriile Alfa este cel al scriitorilor, editorilor, redactorilor, publiciştilor reuniţi din ţară şi din Republica Moldova la Bacău de invitaţia semnată de Valentin Ivancea şi Dumitru Brăneanu: dar suntem aşteptaţi din nou la Ateneu pentru încă două evenimente. Primul din acestea este momentul dramatic „George are o… agată”, conceput (scenariu şi regie) de poeta Cecilia Moldovan. Cu actorii Eliza Noemi Judeu şi Ştefan Hagimă, interpreţii sensibili ai unuia din cele mai cunoscute cupluri din scrisul românesc – poeţii George Bacovia şi Agatha Grigorescu Bacovia, cu Tudor Mancaş, semnatarul coregrafiei, şi cu Cecilia Moldovan însăşi prezenţă actoricească notabilă, momentul surprinde, place şi se constituie în ceea ce Cecilia Moldovan şi-a dorit cel mai mult: un omagiu adus la sărbătoarea lui Bacovia Agathei lui Bacovia.
Cel de-al doilea eveniment anunţat de programul zilei este prefaţat de Dumitru Brăneanu, cu un cuvânt de mulţumire la adresa preşedinţilor Consiliului Judeţean Bacău (Dragoş Benea, Sorin Braşoveanu, Valentin Ivancea) şi consilierilor care au sprijinit desfăşurarea acestor ultime zece ediţii ale Toamnei bacoviene, din cele 50 de sărbătoriri ale lui Bacovia sub diverse denumiri din 1971 încoace, precum şi la adresa lui Ion Chiriac, al cărui ajutor financiar a permis acordarea celor şapte premii speciale ale „Toamnei” 2021. Şi cu un cuvânt de mândrie şi drag pentru Filiala pe care o conduce: cu patru Premii ale Academiei Române, cu cinci ale Uniunii Scriitorilor şi cu unul din Premiile Naţionale de Poezie „Mihai Eminescu”, nu este o filială oarecare. Mai ales, simt nevoia să adaug, că între membrii ei, între scriitorii săi adevăraţi, se numără şi poetul Ovidiu Genaru, multiplu laureat.
Urmează decernarea premiilor speciale, urmând celui deja acordat în grădina Casei Memoriale „George Bacovia”: Premiul „Octavian Voicu” – Ştefania Oproescu (medic şi poetă), Premiul „George Bălăiţă” – Ecaterina Petrescu Botoncea (medic anestezist şi scriitoare), Premiul „Nicolae Dabija” – Victoria Fonari, Premiul „Tristan Tzara” – Cristine Bernadette Rousseau, Premiul „Solomon Marcus” – Mihai Botez şi Premiul „Alexandru Piru” – Liviu Chiscop. Două dintre acestea au fost primite cu sinceră emoţie şi au fost urmate de o laudatio spontană pentru personalitatea pe care o evocă. Este vorba de Victoria Fonari, plină de admiraţie pentru unul din scriitorii preferaţi, Nicolae Dabija, şi de Liviu Chiscop, cu frumoase amintiri despre fostul său profesor (şi al meu) de la Universitatea Bucureşti – istoricul literar Alexandru Piru.
Premiile „George Bacovia”, naţionale după înscrisul pe plachetă, sunt acordate pentru Debut în Dramaturgie poetei Violeta Savu (Dan Perşa: „Sensibilitatea sa poetică se simte şi în dramaturgie”), pentru Critică literară istoricului literar Adrian Dinu Rachieru (care îşi exprimă telefonic gratitudinea şi cu ochiul sociologului observă că „Asistăm la o ofensivă a lui Bacovia pe piaţa literară”, că „Unicul poet bacovian rămâne Bacovia”. După care mărturiseşte: „Aş fi vrut să vorbesc despre Bacovia multiplu”), pentru Proză – Varujan Vosganian (Petre Isachi: „Peste două sute de lecturi publice în peste 30 de ţări”; Varujan Vosganian este „un artist înnăscut”) şi pentru Poezie – Cristina Ştefan (al cărei prenume şi nume îi evocă lui Lucian Strochi, ca de la poet la poet, o cunună de spini însângerată). Între acestea, cel mai important, pentru Opera omnia, îi este acordat prozatorului Eugen Uricaru (succinta laudatio a lui Viorel Savin se scrie pe scenă sub semnul convingerii că „a existat şi un dram de iubire a lui Eugen Uricaru pentru acest loc”, apropo de susţinerea Filialei în ipostază de preşedinte, de reîntoarcerile scriitorului în zona venirii sale pe lume). Eugen Uricaru, singurul laureat „George Bacovia” cu domiciliul, cu masa de scris/computerul în altă aşezare decât Bacăul, care a onorat cu prezenţa sa toate cele trei zile ale „Toamnei…” îşi aminteşte de oameni şi întâmplări din acest spaţiu, gravate dulce în memorie, se bucură de „semnul de la Dumnezeu” al ploii din aceste ceasuri, „Bacovia nu putea să fie sărbătorit fără ploaie!”, şi vorbeşte cu afecţiune despre „aceşti cârcotaşi” – scriitorii români, în general, pe care Uniunea reuşeşte să-i ţină împreună „fiind singura instituţie care rezistă”, când celelalte cad, îndemnându-i, îndemnându-ne să nu uităm că ultima în tranşee, ultima redută este Cultura, că Demnitatea, Ţara şi Identitatea trebuie apărate prin ea până la ultima suflare: „Vă îndemn să citiţi cărţi şi să scrieţi cărţi!”, încheind cu un cald, din inimă: „Să nu uitaţi unii de alţii!”
Este de-acum sâmbătă. Ce repede a trecut timpul! Grăbim pasul nu stimulaţi de maşinile şi lozincile Săptămânii europene a mobilităţii – Să ne mişcăm! Să fim sănătoşi! – care au împresurat statuia lui Vasile Alecsandri, ci de ploaia când doar umezind aerul, când în ropote. Ne strângem în jurul monumentului lui Bacovia, atât de des evocat la jumătate de secol de la dezvelire de membrii Filialei, cu schimburile de replici dintre sculptorul Constantin Popovici şi Agatha Grigorescu Bacovia după cum şi le amintesc unii, din povestiri ale martorilor, din lecturi ale relatărilor, adică întotdeauna altfel, adică întotdeauna încântătoare după gustul celui care spune, al celui care ascultă. Prea înalt pentru toţi, Bacovia nu este simplu de omagiat cu ghirlanda de crizanteme albe, care împrăştie câteva petale, licurici fantastici prin transparenţele ploii. O scară umană, cu două trepte? Pe vârfurile umbrelelor? Cu trepiedul aparatului de filmat al Televiziunii Literare? Surprinzător, izbânda îi aparţine scriitorului Petruş Andrei cu nebănuite abilităţi de aruncător la ţintă. Eugen Ungureanu doreşte o declaraţie, impresii de la preşedintele Filialei. ,,Eu cred, spune Dumitru Brăneanu, sub fanta dintre două umbrele, că a fost – cât de cât – o reuşită. Dar contează părerea participanţilor, a presei”. Recitalul poetic început după urcarea ghirlandei continuă cu un poem din Grigore Vieru spus de Viorel Dinescu, cu Victoria Fonari ajunsă fără umbrelă, dar exact la vreme pentru o poezie şi pentru un entuziast, în numele tuturor participanţilor, „Mulţumesc Bacău pentru «Toamna bacoviană a scriitorilor»!” şi cu suceveanul Liviu Popescu, „Singur” după titlul poeziei sale, dar cu noi toţi rezistând mai departe în ploaie, desi prin grija lui Dumitru Brăneanu, atent la toate amănuntele, a fost adus un cort. Dar cine să fugă sub acoperişul lui, când, înalt, Bacovia stă sub cerul gol?
Comentarii