373 de noi cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 în judeţul Suceava

> În ţară au fost confirmate 11.049 de cazuri

 Până marţi, 28 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.210.810 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 1.129 ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Totodată, 1.104.496 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi, a transmis ieri Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

În anterioarele 24 de ore au fost înregistrate 11.049 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, dintre care 182 ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În lista pe judeţe, Suceava se înscria ieri cu un total de 28.536 de cazuri de la debutul pandemiei, dintre care 373 de cazuri noi, incidenţa înregistrată la 14 zile fiind      2,88.

 Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 938 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. În această situaţie s-au aflat şi 48 de persoane din judeţul Suceava.

208 de decese şi 1.267 de bolnavi la ATI

Până ieri, 36.658 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 27.09.2021 (ora 10) – 28.09.2021 (ora 10) au fost raportate de INSP 208 de decese (99 bărbaţi şi 109 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi municipiul Bucureşti.

Dintre cele 208 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, două la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 la categoria de vârstă 40-49 ani, 33 la categoria de vârstă 50-59 ani, 51 la categoria de vârstă 60-69 ani, 64 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 51 la categoria de vârstă peste 80 ani.

185 dintre decesele înregistrate au fost ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi. Pe de altă parte, 13 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 10 pacienţi decedaţi, până ieri, nu au fost raportate comorbidităţi.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referinţă, a precizat GCS.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 era ieri 11.431. Dintre acestea, 1.267 se aflau internate la ATI.

Din totalul pacienţilor internaţi, 306 erau minori, 289 fiind internaţi în secţii, iar 17 la ATI.

Până marţi, la nivel naţional au fost prelucrate 9.557.974 de teste RT-PCR şi 3.160.043 de teste rapide antigenice. În anterioarele 24 de ore au fost efectuate 25.282 de teste RT-PCR (12.250 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, 13.032 la cerere) şi 48.100 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 54.953 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus erau ieri în izolare la domiciliu, iar 10.066 de persoane se aflau în izolare instituţionalizată. De asemenea, 61.743 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se aflau 183 de persoane. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI