Înaintea congresului de sâmbătă

Gheorghe Flutur dădea de înţeles că urmează o guvernare liberală minoritară, sprijinită de Iohannis

Preşedintele Organizaţiei Judeţene PNL Suceava, Gheorghe Flutur, candidat în echipa lui Florin Cîţu pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL, a transmis, vineri, cu o zi înaintea Congresului PNL, un mesaj de susţinere a lui Florin Cîţu, dar şi că PNL vrea să-şi asume guvernarea împreună cu Klaus Iohannis.

Astfel, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a PNL Suceava, Gheorghe Flutur arăta că premierul Florin Cîţu a „reprezentat liberalii cu demnitate şi curaj în guvern”, iar în campania electorală internă a arătat „decenţă şi respect pentru partid”.

El a spus că Florin Cîţu s-a luptat pentru liberali şi pentru dreptul comunităţilor locale la dezvoltare şi nu s-a temut să-şi asume responsabilităţi şi să ia măsuri dure.

„Îl susţinem pe Florin Cîţu pentru funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal fiindcă noi credem că unica şansă pentru dezvoltarea României este guvernarea liberală în parteneriat cu preşedintele Klaus Iohannis” a transmis Flutur.

Prin acest mesaj, Gheorghe Flutur transmitea că PNL îşi doreşte să-şi asume întreaga guvernare care, până la ieşirea USR PLUS din arcul guvernamental, a fost o guvernare partajată şi că se bazează pe Klaus Iohannis, care să le asigure majoritatea parlamentară.

Mai mult, spunând că premierul nu s-a temut să ia măsuri dure, Flutur lăsa să se înţeleagă că acesta a fost cel care a provocat criza guvernamentală, forţând USR PLUS să iasă de la guvernare.

Se aşteaptă ca după Congresul PNL să se clarifice situaţia guvernării, care în prezent este una fără susţinere parlamentară la vedere, una din variante fiind guvern minoritar PNL cu susţinere din partea PSD. (N.B.)

 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: