Era în plină vară şi şcolăriţele noastre, Isabela şi Gabriela, se şi vedeau la plajă pe litoral. Trecusem de Hanul Ancuţei şi fetiţele au observat indicatoarele „spre Mirceşti” în care-l căutam pe marele poet, dramaturg şi scriitor, unde am ajuns în câteva minute. Mai întâi am încercat emoţia întâlnirii cu conacul poetului, o clădire „la sol”…, dar elegantă. Cele cinci încăperi ale conacului aveau temperatura interioară diferită, de la crescendo şi invers, pentru a evita bruscheţea modificării temperaturii la intrare şi ieşire – poetul suferind de o fragilitate pulmonară.
Celebritatea poetului l-a confirmat în cele mai înalte sfere politice ca prim-ministru şi în administraţie. Avea deja 40 de ani când a început construcţia conacului de la Mirceşti, între anii 1858 şi 1859. Împreună cu Mihail Kogălniceanu şi C. Negruzzi îndeplineşte funcţia de director al Teatrului Naţional Iaşi pentru care scrie un ciclu de piese de teatru: „Ciclul Chiriţelor”, „Sânzâiana şi Pepelea” ş.a.
Apreciat pe plan extern, primeşte un înalt titlu poetic. Participă la concursul de poezie în 1878, la Montpellier, în sudul Franţei, şi primeşte un mare premiu internaţional – Premiul Gintei Latine – pentru poezia „Cântecul Gintei Latine”, purtând în mod semnificativ cunoscutul motto: „Apa curge, pietrele rămân”, expus la Mirceşti şi la Academia Română; Alecsandri era la acea vreme ambasador.
A murit în 1890 pe 22 august, la 69 de ani, la ceremonie fiind prezenţi, veniţi pe jos, „curcanii” elogiaţi de poet în cunoscute poezii. Înmormântat la Mirceşti, în parcul casei… „Plecat-am nouă din Vaslui şi cu sergentul zece”, îmbrăcaţi în uniformele soldaţilor din compania „curcanilor” în frunte cu celebrul Peneş Curcanul.
Prin eroii-ţărani care au venit pe jos de la Vaslui, ei au exprimat cea mai autentică dragoste de ţară în care tot una cu poetul s-au dăruit eliberării patriei de turci, la 1877-1878; datoria celor de azi este să-i ştim şi să-i onorăm.
Expresia recunoştinţei poetului pentru poporul român este cuprinsă în „Lunca Siretului”: „dacă Dumnezeu şi timpul m-a făcut poet, aceasta am să mulţumesc numai poporu-lui român din care m-am născut; voi muri, sunt sigur, aşa cum am trăit, lucrând pentru gloria şi înflorirea României”.
Închei evocarea poetului şi printr-un aspect aparent minor: plecarea oaspeţilor de la conac era însoţită de urarea „mergeţi sănătoşi şi găsiţi bine acasă”, sintagmă care cuprindea generozitate, omenie, românism autentic.
În drumul nostru, Lunca Siretului pe care am admirat-o şi noi încă în orele dimineţii, poetul şi-a exprimat relaţia strânsă a locului cu mediul din jur, relaţia sufletului său cu locurile unde a zăbovit câţiva ani. Am admirat şi Conacul de la Mirceşti, original prin structurarea spaţiilor de locuit pentru trebuinţele sale de sănătate.
Apoi am fugit la apa Siretului, mai ales fiicele noastre, acum vreo 50 de ani, şcolăriţe, care ştiau să observe şi să se bucure. Bela şi Gabriela voiau chiar să facă şi baie, numai că suverana lor mamă n-a fost de acord să intre într-o apă cunoscută şi descrisă în cunoscuta poezie… Pentru împăcarea că n-au intrat în apa din Lunca Siretului, şcolăriţele, vesele, costu-mate în aşa fel încât îmi aduceau aminte de marele Cehov, au găsit într-o moviliţă de nisip şi prundiş o piatră de mărimea unui pumn de adult. Era o măsea de mamut adusă de apele vreunui puhoi, din cine ştie ce Siberie care s-a arătat mai generoasă. Formată din lame suprapuse de culori diferite, a devenit un valoros trofeu, care stă în vitrină acasă, lângă alte ciudăţenii.
Spălată, mângâiată, a fost o bună bucată de drum victoria, marota, vedeta şi victoria fetelor până şi-au găsit un bolovan similar în vitrina dlui Toader Hrib la Arbore, în colecţia de obiecte de artă tradiţională şi alte obiecte interesante din Marele Război, aparţinând eroilor români.
Aici era cu totul altceva. După ce văzusem în micul muzeu de la Arbore, alcătuit cu înţelepciune şi drag de ţară şi istorie, aveam în faţă o măsea de mamut, pomenindu-ne despre drumul pe apa Siretului. Moşu’ Toader Hrib ne-a confirmat supoziţia, având şi Domnia Sa una la fel, adusă tot de ape, apa Siretului venind din nordul siberian…
Comentarii